Parohia Iancu Vechi-Mătăsari oferă daruri pentru 120 de familii sărace

Un articol de: Ziarul Lumina - 23 Decembrie 2016

În perioada 21-24 decembrie 2016, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari din București organizează o amplă acțiune social-filantropică. În jur de 120 de familii sărace sunt ajutate cu diferite alimente, carne, ouă, ulei, zahăr, orez, făină, pentru pregătirea mesei de sărbători. Valoarea totală a alimentelor oferite este de peste 10.000 lei. Alimentele sunt oferite la biserica parohială, iar pentru persoanele și familiile care nu se pot deplasa, acestea sunt distribuite la locuințele acestora cu sprijinul Departamentului pentru tineret al parohiei, precum şi prin implicarea elevilor de la colegiile naţionale „Mihai Viteazul”, „A. D. Xenopol” şi „Iulia Hasdeu”, din București.

De asemenea, Parohia Iancu Vechi-Mătăsari oferă persoanelor nevoiașe îmbrăcăminte și încălță­minte aduse de membri ai comu­nității parohiale și de societăți comerciale din București.

Mai mult, în ziua de Crăciun, persoanele cu dizabilități și cele vârstnice și singure vor primi mâncare gătită tradițional, care va fi distribuită de către slujitorii bisericii și voluntari.

La sărbătoarea Nașterii Domnului, ca în fiecare an, va fi împodobit bradul de Crăciun, iar copiii din parohie vor primi dulciuri, fructe, jucării, cărți și îmbrăcăminte. Acțiunea face parte din programul social-filantropic permanent „Dar din dar se face rai” al Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari.