Parohia Mâtnicu Mic are un nou păstor duhovnicesc
În biserica localităţii Mâtnicu Mic din Protopopiatul Făget, judeţul Timiş, a fost instalat noul preot paroh. Acest eveniment deosebit din viața comunității a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoți, condus de părintele Bujor Păcurar, protopopul Făgetului. La finalul slujbei, părintele protopop l-a prezentat pe noul preot, părintele Drăgan Sebastian, căruia i-au fost oferite în mod festiv Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii. Părintele protopop a precizat că preoții acestei parohii au fost slujitori buni care au păstorit cu vrednicie credincioșii Parohiei Mâtnicu Mic și pe cei din Filia Drăgşinești, apropiindu-i de Sfânta Biserică și având realizări deosebite. Părintele Drăgan l-a îndemnat pe noul preot să urmeze pilda înaintașilor săi. După aceste cuvinte, în prezența membrilor Consiliului parohial, dar și a preotului Emanuel Gafița, fostul paroh, a fost făcută predarea-primirea gestiunii și a inventarului bunurilor parohiei.
În încheiere, noul paroh a transmis mulțumirile sale Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan pentru încrederea cu care a fost învestit, părintelui protopop și oficialităților locale pentru prezența la acest eveniment și nu în ultimul rând a mulțumit credincioșilor pentru primirea călduroasă cu care a fost întâmpinat, precizând că de acum înainte se va stabili împreună cu doamna preoteasă la casa parohială și împreună vor sluji cu dăruire acestei comunități. (Pr. Cristian Farcas)