Parohia Meletie a primit ca ocrotitoare şi pe Sfânta Ecaterina
Biserica "Naşterea Maicii Domnului" a Parohiei Meletie, din Protopopiatul Giurgiu, a fost pusă miercuri, 25 noiembrie, sub ocrotirea Sfintei Muceniţe Ecaterina. Cel de-al doilea hram a fost acordat de Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în cadrul Sfintei Liturghii. Cu acest prilej, numeroşii credincioşi prezenţi au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, care se păstrează în biserica parohială. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a vorbit despre viaţa şi suferinţele Sfintei Muceniţe Ecaterina, subliniind dimensiunea sacramentală a martiriului care reprezintă mărturisirea credinţei în viaţa Bisericii. "Martirul, în jertfa sa pentru Dumnezeu, iese din sine pentru a-L întâlni pe Dumnezeu, iar relaţia vie cu Hristos, întrupat, jertfit şi înviat, este resortul conţinutului dinamic al credinţei martirilor. Martirul are conştiinţa prezenţei sale în Hristos şi a prezenţei lui Hristos în el, în experienţa lui", a spus chiriarhul Giurgiului.
La sfârşitul slujbei, Preasfinţitul Ambrozie a acordat bisericii Parohiei Meletie şi hramul "Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina", pentru evlavia credincioşilor din parohie la această sfântă. Totodată, Preasfinţitul Ambrozie a felicitat pe părintele prof. Mihail Constantin Balaban, parohul bisericii, şi pe doamna preoteasă Ecaterina Balaban, pentru activitatea pastoral-misionară, culturală şi administrativ-gospodărească desfăşurată în cele peste trei decenii de slujire în Parohia Meletie. De asemenea, PS Ambrozie a evidenţiat şi activitatea bogată desfăşurată de părintele Mihail Constantin Balaban în funcţia de consilier pe probleme de patrimoniu, în cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Giurgiului. (Gheorghe-Cristian Popa)