Parohia Meletie îi ajută pe cei afectaţi de inundaţii
În Episcopia Giurgiului, cu binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Ambrozie, continuă organizarea de colecte de îmbrăcăminte, alimente, obiecte de uz casnic şi bani, pentru sprijinirea persoanelor afectate de gravele inundaţii din Moldova. Credincioşii Parohiei Meletie, din comuna Băneasa, la iniţiativa părintelui paroh Balaban Mihail, au organizat o acţiune de ajutorare a sinistraţilor din satele afectate. Au fost colectate tone de ajutoare constând în alimente neperisabile, bunuri materiale şi bani. O parte din consilierii parohiali implicaţi în această acţiune au venit la sediul administrativ pentru a aduce sumele colectate, care vor fi trimise celor sinistraţi prin Sectorul Social al eparhiei.