Parohia Negoieşti, în straie de sărbătoare
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de 37 de preoţi şi diaconi, a săvârşit târnosirea bisericii de la Parohia Negoieşti din comuna Brazi, Protoieria Ploieşti. Slujba a avut loc în ziua prăznuirii Sfinţilor Brâncoveni, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale şi aproximativ 1.000 de credincioşi.
Am mers la Parohia Negoieşti, unde am ajuns la o oră târzie din noapte, în ajunul marelui eveniment, pentru a participa la slujba ce urma să aibă loc a doua zi. Părintele Gabriel Baroianu împreună cu mai mulţi credincioşi făceau ultimele pregătiri pentru a îmbrăca biserica lor ca pe o mireasă a lui Hristos. Pe chipul tuturor celor prezenţi se puteau citi bucuria şi emoţia ce preced o mare sărbătoare atât pentru că avea loc târnosirea, dar şi pentru că sfântului lăcaş i s-a conferit un nou hram în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi - Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Aceasta pentru că biserica parohială este ctitoria Elisabetei Brâncoveanca, nepoata Sfântului Constantin Brâncoveanul, prin căsătorie cu nepotul acestuia. La final, reprezentanţii autorităţilor locale au primit distincţii de vrednicie din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru susţinerea activităţilor social-culturale şi misionare din parohie. Hram spre pomenirea ctitorilor Părintele paroh a rostit un cuvânt în care a subliniat că "ridicarea unei biserici este o lecţie de jertfă, de sacrificiu, de dragoste faţă de Dumnezeu, dar şi faţă de oameni, pentru că este un dar făcut unei comunitaţi creştine de către un ctitor sau mai mulţi. Această lecţie ne-a fost dată şi de ctitorul bisericii noastre, Elisabeta Brâncoveanca, prin ridicarea acestei biserici în anul 1834. Pentru acest fapt, şi nu numai, ne-am hotărât, ca drept recunoştinţă pentru neamul ei, neamul brâncovenilor, cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi cu lucrarea sfinţitoare a Preasfinţitului Episcop Ciprian Câmpineanul, să adăugăm la cele două hramuri pe care le avea biserica noastră, "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Ierarh Nicolae" şi hramul "Sfinţii Martiri Brâncoveni". De asemenea, părintele Baroianu a mulţumit Preasfinţitului Ciprian Câmpineanul, tuturor slujitorilor prezenţi, autorităţilor locale, precum şi inimoşilor credincioşi pe care îi păstoreşte şi care sunt permanent alături de biserică. Părintele paroh Baroianu a primit rangul de iconom stavrofor Părintele paroh Gabriel Baroianu, preot harnic şi devotat misiunii asumate la hirotonie, slujeşte la această parohie de 17 ani, timp în care a lucrat atât pentru redobândirea terenului, cât şi pentru înfrumuseţarea bisericii, a clopotniţei şi a anexelor. A făcut cu drag şi dăruire restaurarea picturii, împrejmuirea cimitirului cu gard, înlocuirea porţilor de la intrarea în curtea bisericii, casa parohială a fost reparată integral şi a amenajat un frumos altar de vară. Analizând activitatea desfăşurată de către părintele Gabriel Baroianu şi lucrările de înnoire realizate la această parohie, Permanenţa Consiliului Eparhial, în şedinţa de lucru din data de 10 august 2010, a aprobat oferirea rangului de iconom stavrofor părintelui paroh.