Parohia „Precupeţii Vechi“, comunitate a milosteniei
În Duminica Tuturor Sfinţilor, Parohia "Precupeţii Vechi" din Bucureşti şi-a serbat hramul principal. La Sfânta Liturghie au participat numeroşi credincioşi, precum şi vârstnici găzduiţi în cadrul aşezământului social al parohiei, care la final s-au bucurat de o agapă frăţească.
Biserica Parohiei "Precupeţii Vechi" din cadrul Protoieriei II Capitală are aproape două secole de existenţă. Numeroşi credincioşi vin aici la sfintele slujbe, pentru a se ruga şi primi pace şi bucurie, dar şi alinare, pentru că aici există Aşezământul social "Acoperământul Maicii Domnului", unde oameni în vârstă sunt ajutaţi şi susţinuţi în viaţa de zi cu zi. Tradiţia ajutorării şi a acţiunilor filantropice se poate regăsi în istoria acestei parohii încă de la anii 1800, de aceea această comunitate de la Precupeţii Vechi este cunoscută în Capitală ca o comunitate a dragostei şi a milosteniei. Pe lângă persoanele care sunt cazate aici, parohia ajută prin cantina sa mai multe persoane nevoiaşe cu o masă caldă şi alimente pentru traiul zilnic. Sărbătoarea hramului acestui adevărat aşezământ bisericesc a fost un moment de bucurie pentru credincioşii acestei parohii, dar şi pentru alţii care au venit aici şi au văzut lucrarea bună pe care o face această mare familie. Sărbătoarea hramului a început în ajun, sâmbătă seara, când a avut loc slujba Privegherii, care a fost săvârşită de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele paroh Tudor Gheorghe, părintele Lucian Popescu şi diaconul Ciprian Tudor, precum şi alţi slujitori de la parohii vecine. Cântările slujbei de Priveghere au fost înfrumuseţate de Corul Tronos al Catedralei patriarhale. În ziua hramului, în biserica parohiei, renovată în întregime şi înfrumuseţată, a avut loc Sfânta Liturghie la care "au participat şi bătrânii din aşezământul nostru social "Acoperământul Maicii Domnului", credincioşi numeroşi din parohia noastră şi din parohiile învecinate, iar după Sfânta Liturghie s-a săvârşit slujba Parastasului pentru ctitorii, slujitorii, binefăcătorii şi închinătorii acestui lăcaş trecuţi la cele veşnice. După slujba de pomenire, persoanele sărace din parohia noastră împreună cu toţi credincioşii prezenţi la slujbă au participat la agapa frăţească desfăşurată în curtea parohiei", ne-a spus părintele paroh Tudor Gheorghe.