Parohia românească din Lucca, Italia şi-a sărbătorit hramul

Un articol de: Cristian Constantin Bostan - 23 Ianuarie 2012

Parohia "Sfântul Antonie cel Mare" din Lucca, Italia, a sărbătorit duminică, 22 ianuarie, al doilea hram, "Sfântul Anastasie Persul". Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de către Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, conform Departamentului de informare şi mass-media al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de psalţi ai Catedralei patriarhale din Bucureşti.

La sfârşitul Sfintei Liturghii, credincioşii s-au închinat la moaştele Sfântului Anastasie Persul şi ale Sfântului Apostol Andrei (părticele dintr-un deget al mâinii stângi) primite în dar de parohia ortodoxă română din Lucca din partea Curiei catolice din localitate, chiar în urmă cu câteva zile, în ajunul sărbătorii Sfântului Antonie, luni, 16 ianuarie. Tot cu această ocazie, după slujbă, parohul Bisericii "Sfântul Antonie cel Mare" din Lucca, părintele Liviu Marina-Fiţ, a fost hirotesit întru protoiereu pe seama Protopopiatului Toscanei. Credincioşii care au venit la slujbă au fost invitaţi apoi la tradiţionala agapă frăţească. Seara, în biserica Parohiei ortodoxe româneşti "Sfântul Antonie cel Mare", a avut loc un concert de muzică religioasă, susţinut de grupul coral venit de la Catedrala patriarhală şi de un grup al Corului "Santa Cecilia" de la catedrala catolică din Lucca. Cei prezenţi au putut admira şi stadiul actual al picturii bizantine, în tempera grasă, care se realizează în biserica parohiei de la Lucca. În această biserică a avut loc întronizarea Preasfinţitului Părinte Siluan ca Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în ziua de 8 mai 2008. Ziua de duminică s-a înscris şi între manifestările parohiei ortodoxe române din Lucca organizate cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor.