Parohia Timișoara-Cetate, la ceas aniversar

Un articol de: Pr. Marius Mircia - 07 Feb 2019

În Duminica a 32-a după Rusalii, comunitatea de credincioși a Parohiei Timișoara-Cetate, Protopopiatului Timișoara I, a sărbătorit 11 ani de la înființarea parohiei. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele protopop dr. Ioan Bude, alături de părintele paroh Marcel Vlaicu și de ceilalți preoți și diaconi slujitori ai parohiei.

Predica zilei a fost rostită de părintele protopop Ioan Bude, care a evidențiat învățăturile ce se desprind din pericopa evanghelică de la Luca 19, 1-10, unde se vorbește despre Zaheu vameșul și despre pocăința acestuia când Domnul l-a chemat și a intrat în casa acestuia. În cadrul slujbei s-au înălțat rugăciuni pentru toți militarii români care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în toate timpurile și în toate locurile, pentru apărarea țării și a credinței strămoșești. De asemenea, părintele protopop a transmis binecuvântarea Înaltprea­sfin­țitului Părinte Mitropolit Ioan, care îi poartă și pe credincioșii acestei parohii în rugăciunile sale. La final, părintele Marcel Vlaicu, parohul bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, a mulțumit părintelui Ioan Bude pentru cercetarea comunității pe care o păstorește de 11 ani și alături de care a reușit să realizeze multe lucrări duhovnicești, dar și gospodărești, precum restaurarea exteriorului bisericii și schimbarea acoperi­șului sfântului locaș. „Parohia Timişoara-Cetate a fost înfiin­țată prin hotărârea Consiliului eparhial din 28 ianuarie 2008, iar pe data de 3 februarie a aceluiași an s-a oficiat și prima Sfântă Litughie în nou-înființata parohie. De atunci și până astăzi ne rugăm împreună cu credin­cioșii noștri; am reușit să adunăm pe lângă noi, la strană, studenți și tineri înzestrați cu darul cântării, pe care i-am sprijinit și format ca slujbele să fie cât mai frumoase, iar credincioșii să se alăture cântării de strană”, a spus pr. paroh Marcel Vlaicu, de la Parohia Timișoara-Cetate.

Construcţia actuală a bisericii datează din anii 1740-1750 şi este unul dintre cele mai vechi aşezăminte din oraş păstrate, alături de Spitalul Militar, Tribunalul şi Complexul Bastion, făcând parte din complexul arhitectural al Cetăţii vechi a Timişoarei.

La 26 octombrie 2000, biserica a fost sfinţită pentru a doua oară de către Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, când a fost pusă sub ocrotirea unuia dintre cei mai reprezentativi sfinţi ostaşi ai Bisericii, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Pictura locaşului de cult a fost realizată între anii 2000 şi 2003 de către familia de pictori bisericeşti Ion şi Ana Bădilă.
În prezent, Parohia Timişoara-Cetate cuprinde aproximativ 730 de familii cu peste 1.100 de credincioşi, păstoriți de pr. paroh Marcel Vlaicu, pr. George Dimoiu, pr. Ioan Vasiescu și de diaconul Cătălin Burlacu.