Parohii dâmbovițene în sprijinul Sanatoriului TBC din Moroieni
Produse igienico-sanitare și de îngrijire personală au fost oferite, marți, 20 iunie 2023, Sanatoriului TBC din Moroieni, județul Dâmbovița, de către parohii ale Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Darurile au fost oferite de tineri însoțiți de preoți de la parohiile: Moroieni II, Moroieni Glod, Moțăieni I și Moțăieni II și reprezintă o nouă activitate din cadrul proiectului filantropic de sprijinire a instituțiilor sociale din județul Dâmbovița, inițiat de Arhiepiscopia Târgoviștei, ne-a transmis Biroul de presă al eparhiei.