Parohiile din cartierul Valea Aurie au oferit premii şcolarilor
Elevii claselor I-VIII de la Şcoala Generală nr. 25 din Sibiu au primit ieri, 19 iunie, premii pentru rezultatele excepţionale la învăţătură în anul şcolar încheiat. Anul acesta, cărţile oferite elevilor au fost dăruite de cele două parohii din cartierul Valea Aurie, arondate Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“.
Parteneriatul între Şcoala Generală nr. 25 şi cele două parohii sibiene durează de 25 de ani, încă de la începutul existenţei unităţii de învăţământ şi a comunităţii eclesiale din jurul Bisericii din Valea Aurie. În fiecare an, elevi ai Şcolii Generale nr. 25 sunt în atenţia parohiilor şi beneficiază de serviciile Centrului de Zi de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“, iar la multe alte activităţi desfăşurate în cadrul instituţiei de învăţământ participă şi preoţii slujitori şi membri ai comunităţilor parohiale.
Pentru a face şi mai vizibil parteneriatul între cele două instituţii, cărţile oferite copiilor ca premii la sfârşit de an şcolar au fost achiziţionate de parohii şi dăruite profesorilor spre a fi împărţite copiilor. Valoarea premiilor depăşeşte suma de 500 de lei, iar cărţile oferite celor mici sunt binevenite în vacanţa de vară, când lectura este mai plăcută.
Festivitatea de premiere a avut loc ieri, 19 iunie, în sălile de curs pentru elevii claselor I-IV şi în curtea şcolii pentru cei din clasele V-VIII.
La festivitate a participat şi preotul Simion Săsăujan de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“, care a oficiat o slujbă de mulţumire, i-a felicitat pe elevi pentru rezultatele deosebite la învăţătură şi le-a mulţumit directorilor, profesorilor şi părinţilor pentru colaborare şi sprijinul oferit în proiectele comune, destinate copiilor din cartier.
„Sunt foarte bucuros că am participat astăzi la această festivitate, pentru că de 25 de ani avem o colaborare strânsă cu această şcoală. Şcoala şi Biserică au avut şi vor avea legături trainice. Am transmis din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu un mesaj de binecuvântare şi de felicitare. Am ascultat îndemnul Înaltpreasfinţitiei Sale de a ne implica şi mai mult în viaţa şcolilor din parohie şi să oferim premiile de la sfârşit de an. Suntem bucuroşi de acest început şi sperăm că vom reuşi să realizăm acest lucru şi în anii viitori“, ne-a spus părintele Simion Săsăujan.
Parteneriat de durată
Prezenţa preoţilor la activităţile şcolii a fost mereu primită cu multă bucurie de conducerea instituţiei şi de cadrele didactice. Sprijinul oferit acum de parohiile din cartierul Valea Aurie este un nou început în parteneriatul existent şi se doreşte a fi un proiect de lungă durată.
„Tot timpul am colaborat cu cele două parohii din cartierul Valea Aurie. Părintele Simion Săsăujan s-a implicat foarte mult în comunitatea noastră, iar prin parteneriatul nostru îi ajutăm pe copiii săraci să primească un sprijin la Centrul de zi de la biserica noastră. Mulţumim părintelui Simion Săsăujan pentru premiile oferite astăzi şi sperăm să continuăm parteneriatul şi în anii următori“, ne-a spus directorul Şcolii Generale nr. 25, prof. Victor Călin.