Parteneriat cultural pentru Asociaţia Vasiliada

Un articol de: Gabriela Firu - 29 August 2017

Asociația Vasiliada, alături de centrele sociale „Best Life” și „Aripi de Lumină”, aflate în grija Arhiepiscopiei Craiovei, sunt pentru al treilea an consecutiv parteneri la cel mai mare festival de artă a animației din România, Festivalul „Puppets Occupy Street” - Air Edition 2017, ediția a IV-a, organizat de Teatrul pentru copii și tineret „Colibri” din Craiova. Festivalul se desfăşoară între 25 august şi 1 septembrie, fiind organizat de Teatrul pentru copii şi tineret „Colibri”, finanţat de Primăria şi Consiliul Local Municipal Craiova şi derulat cu sprijinul regiilor autonome, instituţiilor de cultură, forţelor de ordine, voluntarilor şi sponsorilor. Timp de opt zile, în Craiova se desfășoară peste 250 de evenimente. Astfel, în prima zi a festivalului a avut loc Parada Păpu­șilor, urmată zilele următoare de 100 de spectacole, 60 de ateliere de creaţie, concerte, expoziţii ş.a. „Știu că este foarte așteptat, știu că este mare nerăbdare în rândul tuturor, și din acest motiv noi am încercat să facem un program ca să fie pe placul tuturor și fiecare să se regăsească în acest program. Sunt din ce în ce mai multe insti­tuții, sunt din ce în ce mai multe firme, din ce în ce mai multe personalități care se adaugă festivalului, dau savoare, dau o notă de inedit, ne dau încredere și un gir al calității acestui festival și al binefacerii lui pentru comunitate. Pentru că este o ofrandă adusă comunității”, a declarat Adriana Teodorescu, managerul Teatrului „Colibri”, în cadrul conferinței de presă organizată cu acest prilej la Centrul Multi­funcțional Craiova.