Parteneriat între Biserică, Şcoală şi autorităţile locale
Marţi, 18 februarie, a avut loc la Anina, judeţul Caraş-Severin, o întâlnire de lucru în cadrul proiectului social-educaţional adresat copiilor şi tinerilor din localitate, la care au participat reprezentanţi ai tuturor instituţiilor implicate, respectiv Biserica, Şcoala şi autorităţile publice locale. Din partea Episcopiei Caransebeşului a fost prezent reprezentantul Sectorului social-misionar şi activităţi cu tineretul, pr. Mihai Ciucur, alături de pr. Alin Muntean, din localitate.
Primul obiectiv vizitat a fost Şcoala Gimnazială din cartierul Celnic, care oferă spaţiul necesar desfăşurării programului în regim after-school, constând într-o masă caldă şi sprijin în realizarea temelor pentru 14 elevi din clasele primare proveniţi din familii defavorizate. Conducătorul instituţiei de învăţământ, profesorul Liviu Albu, a prezentat pe scurt rezultatele din punct de vedere educativ ale proiectului, după prima lună de activitate, evidenţiind interesul crescut atât al elevilor, cât şi al cadrelor didactice implicate voluntar. Mesajul de susţinere şi implicare a Bisericii transmis cadrelor didactice s-a concretizat prin daruri oferite copiilor, constând în rechizite şi obiecte necesare studiului, asigurate de Episcopia Caransebeşului. În continuare, delegaţia Episcopiei Caransebeşului, alături de Gheorghe Românu, primarul oraşului Anina, a vizitat Centrul de zi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, situat în centrul oraşului, unde, după ce s-a făcut o scurtă evaluare a activităţilor, copiii au primit pungi cu rechizite. „Deşi în fază incipientă, proiectul se bucură de sprijinul susţinut al cadrelor didactice şi al autorităţilor locale, iar Biserica este prezentă şi implicată real, susţinând activităţile de acest gen în scopul integrării copiilor marginalizaţi în normalitatea cotidiană. Avem bucuria să constatăm seriozitatea şi implicarea copiilor beneficiari ai centrului, prin prezenţa unanimă la acest program“, a menţionat părintele inspector Mihai Ciucur. În finalul întâlnirii de lucru, s-au împărtăşit şi concretizat viziunile asupra unei noi locaţii pentru desfăşurarea de tabere educaţionale menite să încurajeze latura artistică şi vocaţională a tinerilor din Episcopia Caransebeşului. Astfel, în cadrul unui parteneriat strategic adresat copiilor şi tinerilor încheiat cu Primăria şi Consiliul Local Anina, pe de o parte, s-a stabilit ca locaţia deţinută de autorităţile locale în staţiunea Mărghitaş din vecinătate să găzduiască viitoarele tabere organizate de Episcopia Caransebeşului, iar pe de altă parte, ca elevii merituoşi din localitate să fie recompensaţi prin implicarea în proiectele educaţionale susţinute de episcopie.