Parteneriat între parohia Stânca-Roznovanu şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 25
Între parohia Stânca-Roznovanu a Protopopiatului Iaşi 1, judeţul Iaşi, păstorită de pr. paroh Adrian Miron, şi Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 25 din Iaşi a fost încheiat, zilele trecute, un acord de parteneriat, în cadrul campaniei sociale „Săptămâna legumelor şi a fructelor donate“, desfăşurată în perioada 28 octombrie-1 noiembrie 2013.
Prin acest proiect, după cum ne-a declarat pr. Adrian Miron, o parte din legumele şi fructele donate de către părinţii din unitatea de învăţământ au ajuns la câteva familii nevoiaşe, cu o situaţie financiară precară, acestea fiind ajutate cu cartofi, ceapă, morcovi, dar şi cu fructe - mere, pere, banane, portocale etc.
De asemenea, la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 25 din Iaşi au avut loc acţiuni menite să le arate preşcolarilor cât de importantă este ajutorarea celor aflaţi în nevoie. „La grădiniţă, preşcolarii au desfăşurat diferite activităţi în cadrul campaniei, pentru a fi impulsionaţi să dăruiască şi celor nevoiaşi, vizionând filmuleţe în care erau prezentaţi copii foarte săraci, care erau ajutaţi de diferite persoane cu alimente. Am folosit aceste filmuleţe pentru a-i motiva şi pe ei să ofere celor în nevoie, în special copiilor, alimente, fructe şi legume. În acelaşi timp, prin această acţiune, le-a fost prezentată preşcolarilor şi importanţa consumului de legume şi fructe, prin intermediul piramidei alimentelor“, a declarat prof. Miron Roxana Nicoleta, coordonator al Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
La final, Liliana Aioanei, directoarea grădiniţei, a ţinut să mulţumească tuturor cadrelor didactice implicate în cadrul campaniei, părinţilor şi preşcolarilor.
Amintim că parohia Stânca-Roznovanu este una săracă, misionară. La Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“, aflată în construcţie, s-a finalizat deja fundaţia. (T. Rusu)