Parteneriat între Protopopiatul 3 Iaşi şi ISU Iaşi

Data: 29 Iunie 2018

Marţi, 26 iunie 2018, la Parohia Dagâţa, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a desfăşurat cea de-a doua etapă din cadrul parteneriatului de colaborare PSI-SU, încheiat între Protopopiatul 3 Iaşi şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi. Întrunirea, la care au participat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” din Iaşi, însoţiţi de pr. Marius Burghelea, responsabil SSM/PSI - SU al Protopopiatului 3 Iaşi, alături de preoţii din cadrul Cercului pastoral nr. 1, de elevii, respectiv cadrele didactice din cadrul Şcolii Dagâţa, precum şi de reprezentanţi ai Primăriei, a avut atât o parte teoretică, cât şi una practică, ambele privitoare la aspecte ce ţin de prevenirea şi stingerea incendiilor. Cei prezenţi au învăţat modul de utilizare al extinctorului, moduri de comportament în timpul unui cutremur, precum şi măsuri de acordare a primului ajutor, constatându-se din partea celor implicaţi o atenţie deosebită faţă de toate aceste aspecte.