Parteneriat Școală-Biserică, în Protopopiatul Bacău
Grădinița cu Program Normal Secuieni și Parohia Fundeni (Protoieria Bacău) derulează și în acest an școlar, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, un parteneriat educațional-religios pentru a veni în sprijinul copiilor din cele două grupe de preșcolari.
În acest an școlar, parteneriatul a început în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, și a continuat în zilele de prăznuire a Sfinților Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, și Dimitrie Basarabov. Parohia a oferit celor 53 de copii din grupa mare și grupa mică daruri constând în iconițe și dulciuri, fiind prezentate, de asemenea, de către părintele paroh, scopul și obiectivele acestui parteneriat. „Dezvoltarea intelectuală și morală în duhul învățăturii creștin-ortodoxe a preșcolarilor ce se află în Parohia Fundeni și comunitatea din comuna Secuieni, mai buna înțelegere socială și oferirea de șanse egale la educație, reducerea abandonului școlar și ajutorarea copiilor proveniți din familii nevoiașe și defavorizate, asistența și consilierea familiilor, a copiilor și a părinților din punct de vedere creștin religios-moral, păstrarea tradițiilor noastre străbune sunt câteva dintre obiectivele pe care ni le-am propus atunci când am încheiat acest parteneriat”, a precizat părintele Croitoru Alexandru.
„Parteneriatul va continua în ziua de 26 noiembrie, când este prăznuit Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor și a familiei, prilej cu care se vor derula activități de consiliere pentru preșcolarii ce provin din familii aflate în dificultate, apoi în ziua de ajun a Sfântului Nicolae, prilej cu care vor fi împărțite daruri copiilor, și se va încheia în săptămâna «Școala Altfel», când vom participa la Expoziția - Concurs «Încondeiere de ouă» ˗ în cadrul Muzeului de Istorie «Iulian Antonescu» - Bacău”, a spus Lenuța-Claudia Diaconu, profesor și coordonator al parteneriatului.