Partiturile lui Gavriil Musicescu, la Biblioteca Națională a României

Data: 24 Mai 2022

Cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la naşterea compozitorului Gavriil Musicescu, Biblioteca Naţională a României (BNR) rememorează operele sale în cadrul expoziției „Armonizarea modală a cântecului popular românesc în creaţia corală a lui Gavriil Musicescu”. Printre partiturile expuse, se disting cele medaliate la expoziţii internaţionale, cum ar fi „1iul Concert” compus pentru cor mixt cu aranjament de pian, medaliat la Expoziţia Universală de la Paris din 1889.

Gavriil Musicescu a rămas în istoria muzicii ­româneşti ca fondator al primului cor mixt al ­Ca­te­dralei Mitropolitane din Iaşi. Personalitatea sa a fost una deosebit de complexă şi, totodată, fascinantă prin puterea de muncă, curaj, dar mai ales prin dragostea pentru muzică. A fost un ­folclorist dedicat, un pedagog strălucit și un ­compozitor remarcabil. Creaţia corală a fost ­domeniul în care s-a manifestat pe deplin: a fost cel dintâi compozitor român care a introdus în muzica academică folclorul țărănesc și, de asemenea, a notat şi armonizat melodii populare, urmărind să păstreze structura modală a acestora, în opoziţie cu practica armonizărilor utilizate până la el. 

Expoziţia dedicată lui Gavriil Musicescu prezintă partituri din colecţia de patrimoniu a BNR, imagini ale compozitorului ce aparțin Cabinetului de fotografii şi scrisori ale unor mari personalităţi artistice și ­Cabinetului de manuscrise al Colecţiilor Speciale. Curatorul expoziției, Raluca Bucinschi, bibliotecar la Cabinetul multimedia al BNR, afirmă că expoziția reprezintă o încununare a muncii de o viață a lui Gavriil Musicescu, iar moștenirea culturală pe care acesta a lăsat-o României este de o mare valoare. 

Partiturile și CD-urile expuse vor putea fi admirate până la data de 31 decembrie 2022, la parterul BNR, iar programul de vizitare este de luni până vineri, între 8:00 şi 20:00, iar sâmbăta de la 9:00 la 18:00. (A. D.)