Partizanul muzicii bisericeşti din Oltenia

Săptămâna trecută s-au împlinit 40 de zile de la naşterea în ceruri a regretatului părinte profesor Alexie Buzera. Memoria sa va rămâne permanent vie în mintea şi inimile celor cărora le-a fost deopotrivă părinte şi dascăl. Acum, la ceas de pomenire, închinăm câteva rânduri în cinstea monumentalei sale personalităţi şi aducem ca mărturie glasul celor care l-au cunoscut şi apreciat.

Ziua de 20 ianuarie 2011 va rămâne una de doliu pentru istoria Bisericii din Oltenia. A fost momentul în care Părintele ceresc a hotărât să-l cheme la Sine pe valorosul preot şi profesor Alexie Buzera, slujitorul de pe peste o jumătate de veac al muzicii bisericeşti din acest colţ de ţară. Jertfa de la catedră şi felul său unic de a se face înţeles au încrustat melodios un adevărat testament de viaţă în inimile a zeci de ucenici. Astăzi, cunoscuţii şi cei care l-au iubit ca părinte, profesor sau prieten dau mărturie despre râvna cu care a lucrat în ogorul sfânt al valorilor bisericeşti. "Deschizător de drum pentru învăţământul din Oltenia" Anul 1959 a constituit startul activităţii profesionale a părintelui Alexie, o adevărată cursă pe care a parcurs-o în acelaşi tempo, până la venerabila vârstă de 77 de ani: "Terminase de curând Teologia şi era pentru noi, cei din anul V, ca un frate mai mare. Înalt, uscăţiv, cu mersul înclinat, dar hotărât, asemenea omului de la munte, noul nostru profesor era cu adevărat un personaj atipic. Pe cât de apropiat ne era în timpul liber, pe atât de exigent şi de sever se înfăţişa la catedră. Are meritul de a ne fi apropiat sufleteşte de cântarea bisericească, de disciplina corală, de cântarea de la strană, motiv pentru care noi am regretat că nu l-am avut dascăl încă din anii de început. Oricum, pentru întreaga şcoală din vatra Coşunei a constituit un adevărat model, atât pentru seriozitatea lucrului în sine, cât şi pentru vârsta apropiată de învăţăceii săi", mărturiseşte părintele Ioan Ioanicescu, unul din absolvenţii acelei privilegiate promoţii, a II-a de la înfiinţarea seminarului. Întreaga sa viaţă a avut o traiectorie precisă şi nici o ispită nu a putut schimba acest lucru. De fiecare dată, s-a arătat intransigent faţă de propriul destin pe care l-a înecat în rânduiala iubirii de oameni şi muzică. Aşa se face că, deşi nu s-a străduit niciodată să se facă iubit de propriii săi elevi, a născut zeci de ucenici care astăzi îi poartă cu cinste renumele şi opera în aproape toate colţurile ţării. Imaginea sa a rămas, şi după trecerea la cele veşnice, ca o oglindă care se reflectă în fiecare dintre cei ce l-au perceput şi apreciat la adevărata sa valoare: "Calm, bun, deschis la inimă, blând, dar energic, uneori iute la mânie, cu o voinţă de fier şi cu o putere de muncă uimitoare, părintele profesor Alexie Buzera rămâne un deschizător de drum pentru învăţământul teologic universitar din Oltenia", mai spune părintele Ioanicescu. "Un temperament aplecat spre cercetare" Filosofia de viaţă a părintelui Buzera era centrată permanent pe două coordonate relativ simple: corectitudinea faţă de semeni şi conştiinţa datoriei la care fusese chemat. Pornind de la aceste două valori, sârguinciosul slujitor al muzicii a reuşit să clădească o adevărată operă ce-i va purta cu siguranţă numele peste veacuri: "Părintele profesor Alexie Buzera a fost primul craiovean care a reuşit să cucerească pe bună dreptate titlul de doctor în muzică. L-am cunoscut cu mulţi ani în urmă, pe atunci era inspector la Departamenul de învăţământ din oraş. S-a afirmat plenar, ca un adevărat profesionist, un om cu activitate multilaterală, hărăzit cu daruri deosebite în fiecare din aspectele muzicale pe care le aborda. A avut o formaţie ştiinţifică de excepţie, un temperament aplecat spre cercetare. Toată opera sa se bazează pe o logică desăvârşită, pe o temeinică bibliografie şi pe o documentare de excepţie. Ajunge numai să citeşti un material publicat de părintele Buzera pentru a-ţi da seama de greutatea gândirii sale şi de harul cu care era înzestrat. A scris nu numai în presa sau publicaţiile bisericeşti, ci a cochetat tot timpul şi cu publicaţiile laice. Îmi amintesc că studiile sale din revista "Muzica" - organul suprem al publicisticii româneşti în materie de muzică, au fost foarte bine apreciate de criticii acelor vremuri. Cu câţiva ani înainte de a obţine titlul de doctor în muzică, a devenit membru permanent al Uniunii Compozitorilor, unde a reuşit să se afirme prin talentul şi dăruirea cu care slujea la altarul muzicii. A fost şi un profesor de excepţie, atât la seminar, cât şi la Facultatea de Teologie din Craiova. În perioada sa, Catedra de muzică a Facultăţii de Teologie din Craiova devenise una dintre cele mai bune din ţară. Nici astăzi nu pot să uit sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de părintele profesor, la care participau profesori, compozitori şi muzicologi din întreaga ţară. Cu toţii apreciau activitatea şi cinsteau activitatea sa. Şi-a încercat forţele şi în domeniul componistic. Are câteva colinde excelent prelucrate, în care a reuşit să-şi împletească vocaţia de culegător şi cercetător cu cea de compozitor. Colinda În locaşul lui Crăciun, culeasă şi prelucrată de sfinţia sa, este şi astăzi cântată cu succes de multe coruri din ţară", afirmă părintele diac. prof. dr. Alexandru Racu, dirijorul coralei Catedralei mitropolitane "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie" din Craiova. O voce bine lucrată Printre multele sale calităţi se număra şi acurateţea interpretării vocale a unei partituri. Putea să cânte alături de oricine. A demonstrat acest lucru la manifestarea comemorativă pe care a organizat-o în anul 2002, la Seminarul Teologic din Craiova, în cinstea profesorului său, arhimandritul Teofil S. Niculescu: "A fost un moment emoţionant când părintele Buzera, alături de colegul său de seminar, Vasile Martinoiu, fost prim-solist la Opera Română, au interpretat în duet frumoasa piesă "Busuiocul". A fost ceva de o vibraţie extraordinară. Am rămas impresionat de interpretare şi de faptul că profesorul, compozitorul şi folcloristul Alexie Buzera putea să cânte alături de o voce atât de bine lucrată, cum era cea a lui Vasile Martinoiu", mai spune părintele diacon. "Am avut cele mai cordiale şi mai civilizate relaţii posibile cu sfinţia sa. Am participat la foarte multe din lansările cărţilor sale. Era nelipsit de la concertele corului Filarmonicii Oltenia, unde nu venea niciodată singur, ci însoţit fie de elevii de la seminar, fie de studenţii de la Teologie", conchide părintele Racu. "Nu ştiu dacă timpul va mai avea răbdare cu mine!" Vara anului 2009 a fost pentru părintele profesor Alexie o rememorare a începutului activităţii de la catedră. A fost în mijlocul primei sale promoţii de seminarişti (1959), la plinirea a 50 de ani de la absolvire, strigând pentru ultima oară catalogul: "De câteva ori, glasul i-a fost înăbuşit de lacrimi, şi aceasta pentru că acel an - 1959-însemna pentru dânsul începutul activităţii ca dascăl la şcoala Bisericii. Când l-am dus acasă, la sfârşitul festivităţilor, ne-am dat întâlnire la o nouă revedere în anul 2014, la plinirea a 55 de ani. M-a părăsit cald, cu zâmbetul trist, şoptind: "Nu ştiu dacă timpul va mai avea răbdare… Poate atunci mă veţi pomeni pe cealaltă listă, la ceas de pogribanie"", povesteşte părintele Ioanicescu. Date biografice Părintele prof. univ. dr. Alexie Buzera a urmat Şcoala de Cântăreţi Bisericeşti din municipiul Târgu Jiu şi Seminarul Teologic "Sfântul Grigorie Teologul" de la Craiova - unde l-a avut ca dascăl pe marele compozitor şi bizantinolog Chiril Popescu. Dragostea pentru muzică a încolţit adânc în sufletul său şi de fiecare dată, în timpul seminarului, s-a dovedit cel mai bun notist şi interpret din vatra teologică de la Coşuna. Şi-a desăvârşit formaţia profesională ca preot şi muzician prin studii de specialitate la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" (1962-1965 şi 1967-1971). A obţinut titlul de doctor în muzică cu teza "Cultura muzicală românească de factură bizantină din sec. al XIX-lea". A fost profesor la Seminarul Teologic din Craiova, iar mai apoi cadru didactic titular pe Catedra de muzică bisericească din cadrul Facultăţii de Teologie din acelaşi oraş (1991-2004). Între anii 1971 şi 1975 a îndeplinit funcţia de director al cursului de etnografie şi folclor din cadrul Universităţii Populare din Craiova. Din 1970 şi până în 1980 a îndeplinit funcţia de lector la Catedra de muzică din cadrul Universităţii din Craiova. A fost membru al Asociaţiei folcloriştilor din judeţul Dolj (din 1976) şi al Cercului Compozitorilor din Craiova (din 1978), iar din 1990 a fost admis ca membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. A cules, a transcris şi a publicat din folclorul oltenesc, lăsând adevărate tezaure pentru muzica din această regiune a ţării: "De la Jiu în lung şi-n lat" (1971), "Folclor muzical din Gorj" (1976), "Cântec de plai străbun" (1979) etc. A susţinut şi a organizat numeroase conferinţe pe teme muzicale, simpozioane şi colocvii la Craiova, Bacău, Slatina, Bucureşti. A participat la mai multe emisiuni radiofonice pe teme de etnomuzicologie. A publicat articole, studii, recenzii în mai multe reviste, a armonizat şi a compus cântece în stil popular, o parte din ele fiind publicate în colecţii de specialitate. A compus slujba Sfântului Grigorie Teologul în notaţie bizantină (1981). Este autorul "Manualului de muzică liniară" pentru seminarele teologice şi a făcut parte din comisia de alcătuire a manualelor de religie pentru şcoli. A desfăşurat o activitate laborioasă pe plan muzical şi teologic. Prin studiile sale a pusă în lumină creaţia marelui compozitor Ghelasie Basarabeanul.