Paşapoartele vor fi trimise prin poştă

Data: 01 Aprilie 2015

Compania Naţională „Poşta Română“ (CNPR) distribuie pentru o perioadă de 24 de luni, începând cu 1 aprilie, paşapoartele eliberate persoanelor fizice. Potrivit acordului-cadru încheiat cu Direcţia Generală de Paşapoarte, fiecare expediţie va fi asigurată, în proporţie de 100%, cu suma de 300 de lei. Poşta Română va pune la dipoziţia destinatarului o metodă de verificare online a statusului expedierii şi va trimite un mesaj telefonic cu data livrării. De asemenea, operatorul va informa destinatarul şi cu privire la taxele percepute pentru acest serviciu. Prin derularea acestui contract, Poşta Română respectă legislaţia privind protecţia datelor cu caracter personal, urmând să expedieze între 22.500 şi 45.000 de paşapoarte pe durata a doi ani, precizează instituţia într-un comunicat citat de Agerpres. Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. (Oana Nistor)