Pastorația copiilor

Un articol de: Augustin Păunoiu - 18 Feb 2020

Există un părinte în istoria Bisericii Apusene de la începutul secolului al XVI-lea care toată viața a urmărit slujirea aproapelui, mai ales a copiilor. Fillipo Neri a fost numele lui și a trăit între anii 1515 şi 1595. Pustnic în munți, el a coborât în Roma pentru a intra în ordinul iezuit. Voia să plece misionar în India. Însă Dumnezeu avea cu el un alt plan. Ignațiu de Loyola, fondatorul și superiorul iezuiților, îi amână aderarea la ordin și drumul în Asia, sfătuindu-l să aibă răbdare.

Fillipo rămâne în Cetatea Eternă. Intră astfel în contact cu copiii abandonați care cerșeau și furau prin capitala Italiei.

 Erau fiii prostituatelor și ai familiilor sărace. Neavând cu ce să fie întreținuți, cei mici apar­țineau total străzii. Părintele gândea: „Sunt în orașul papilor, dar câți copii dorm flămânzi sub cerul liber... Ce-aș putea face pentru ei?” Așa că și-a vândut cărțile, dar banii nu-i erau su­ficienți pentru a oferi măcar o supă fiecărui copil sărman. Nu s-a sfiit să cerşească el însuși pentru ei. În­tr-una din zile, un tânăr, pe nume Alessandro, nepotul unui cardinal, supărat de insistența sfântului, îi trase o palmă. „Aceasta este pentru mine, răspunse Fillipo surâzând; acum însă dă-mi câţiva bani pentru copiii mei.”

Părintele Fillipo făcea educaţie celor mici nu prin reguli, ci prin jocuri şi cântece. Celor care se plângeau de gălăgia făcută de copii le răspundea: „Dacă nu fac fapte rele, eu nu m-aş supăra chiar dacă ar încerca să taie lemne pe capul meu”. În misiunea sa era ajutat de caracterul natural mereu binedispus, optimist, însoțit de o constantă seninătate, de facilitatea cu care le vorbea celor mici despre Dumnezeu coborându-se la înțelegerea lor.

Cuviosul și-a dorit să obțină un local unde să fie găzduiți toți acei copii năpăstuiți. Și până la urmă l-a dobândit prin bunăvoința Papei Grigorie al XIII-lea, care i-a oferit și Biserica San Geronimo din Roma. Voia spontaneitatea și simplitatea tuturor pentru ca toţi cei care veneau la congregația Oratoriului să se simtă în largul lor, înconjurați de prietenie și de afecțiune, în efortul comun de a fi mai buni. Avea o vorbă pe care o spunea des, în special tinerilor: „Fiți buni, dacă pu­teți. Dacă nu, atunci cântați, bucu­rați-vă, numai păcate să nu faceți”.