Pastorația familiei azi, dezbătută în ședința Sfântului Sinod
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit marți, 29 septembrie 2020, în şedinţă de lucru, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Lucrările Sfântului Sinod, dedicate pastorației familiei în contemporaneitate, au fost precedate de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
În deschidere, Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat faptul că şedinţa de lucru a Sfântului Sinod este tematică, având un subiect intitulat „Pastoraţia familiei azi în Biserica Ortodoxă Română”: „Ne bucurăm că toți cei prezenţi au arătat, pe lângă responsabilitate sinodală, pe care trebuie s-o aibă fiecare membru al Sfântului Sinod, şi dorinţa de întâlnire, de exprimare a comuniunii”.
În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a fost numit în Comisia canonică, juridică şi pentru disciplină, iar Preasfinţitul Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix, a fost numit în Comisia pentru comunităţi externe, relaţii interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, ale Sfântului Sinod.
Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi secretarul Sfântului Sinod, a citit apoi mai multe referate întocmite de Cancelaria Sfântului Sinod privind: „Pastoraţia familiei azi în Biserica Ortodoxă Română”; „Reglementările legislative recente în legătură cu activitatea Bisericii Ortodoxe Române” şi referatul privind etapele elaborării Regulamentului cimitirelor în contextul anului 2021, „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul; valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor”.
În referatul „Pastoraţia familiei azi în Biserica Ortodoxă Română” s-a precizat că anul 2020 a fost o provocare, atât pentru societate în general, cât şi pentru familie în special, din cauza pandemiei de COVID-19, și „prin limitările de întrunire şi circulaţie din prima parte a anului, prin trecerea la şcolarizarea de tip on-line şi prin promovarea telemuncii, dar şi prin mai mult timp petrecut în familie”.
„Conţinutul mesajului Bisericii către familii rămâne același, respectiv cel propovăduit de Evanghelie şi de Tradiţia Bisericii şi dezvoltat în lucrările Sfinţilor Părinţi, astfel: modelul suprem al familiei este comuniunea de iubire din Sfânta Treime şi iubirea lui Hristos faţă de Biserica Sa. În familia creştină, cadrul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, părinteşti, filiale şi frăţeşti, relaţia părinţi-copii se înţelege mai ales din perspectiva relaţiei de iubire a lui Dumnezeu cu oamenii. Familia este binecuvântarea şi icoana iubirii lui Dumnezeu pentru umanitate, un spaţiu sacru al lucrării harului Preasfintei Treimi orientat spre viaţă şi iubire eternă. În familia creştină credincioasă, copilul învaţă să caute familia spirituală sfinţitoare, adică Biserica, ai cărei membri sunt prin harul Duhului Sfânt fii şi fiice, fraţi şi surori, părinţi şi maici duhovnicești în Hristos, Fiul Tatălui ceresc. În faţa provocărilor actuale şi a modelelor străine de valorile creştine, susţinerea familiei constituie o prioritate în activitatea pastoral-misionară a Bisericii. Creşterea spirituală a copiilor este esenţială. Copiii nu se nasc doar pentru o viaţă terestră, ei se nasc pentru ca să poată deveni prin Botez şi cetăţeni ai Patriei cereşti”, se menţionează în referatul „Pastoraţia familiei azi în Biserica Ortodoxă Română”.
Totodată, în paginile aceluiaşi referat se face referire şi la dreptul constituţional al părinţilor de a oferi educaţie copiilor: „În contextul adoptării în ziua de 10 martie 2020 de către Camera Deputaţilor a propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, Patriarhia Română a solicitat preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului României să identifice mijloacele cele mai potrivite pentru ca orele care vizează educaţia pentru viaţă să-şi păstreze caracterul opţional, iar programele şcolare să fie elaborate potrivit valorilor morale. Ulterior, în ziua de 3 iunie 2020, Camera Deputaţilor în calitate de for decizional a adoptat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care prevede ca programele de educaţie pentru viaţă să se deruleze sistematic în unităţile şcolare cu acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai copiilor”.
Totodată, a fost menţionat şi faptul că Patriarhia Română susţine şi promovează educaţia copiilor şi a tinerilor, sprijinind elevii defavorizaţi, în vederea participării la activităţi educaţionale organizate de școală sau de Biserică prin oferirea de ghiozdane, rechizite şi tablete.
În referatul privind reglementările legislative recente în legătură cu activitatea Bisericii Ortodoxe Române au fost enumerate mai multe acte normative, adoptate şi publicate în „Monitorul Oficial al României”, precum: Legea nr. 137/2020 pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Ţării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, martir şi erou al naţiunii române; Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan, martiri şi eroi ai naţiunii române, şi pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliş; Legea nr. 193/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; Legea nr. 194/2020 pentru modificarea art. 1, alin. (1), din Legea nr. 239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobiliare aflate în folosinţa unităţilor de cult etc.
Al treilea referat citit în plen de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul s-a referit la aducerea la îndeplinire a punctului 2 al Hotărârii sinodale nr. 4103/2020 privind identificarea unui imobil pretabil pentru locuinţă de episcop (casă arhierească) pentru chiriarhul Episcopiei Daciei Felix şi achiziţionarea acestuia.
A urmat lansarea a două lucrări apărute recent la Editura BASILICA a Patriarhiei Române: „Lumini pentru viaţă” în două volume, primul dedicat educaţiei religioase, iar cel de-al doilea familiei creştine; şi „Familia creştină, icoană a iubirii lui Dumnezeu. Incursiune literară”. „Volumul 1 din «Lumini pentru viaţă», dedicat educaţiei religioase, se deschide cu o imagine de la o oră de religie făcută în biserică, în care elevii sunt învăţaţi să se închine, iar pe pagina de titlu apare icoana Mântuitorului Iisus Hristos înconjurat de copii. Mântuitorul poartă pe braţele Sale un copil despre care tradiţia spune că a fost Sfântul Ignatie Teoforul. Ambele volume apar sub egida anului 2020, ca An omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”, a precizat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.
La ambele volume, Cuvintele înainte au fost întocmite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Cuvântul înainte la primul volum este mesajul rostit de Patriarhul României cu prilejul deschiderii lucrărilor conferinţei pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureştilor, în data de 30 mai 2016, şi se intitulează „Educaţia copiilor şi a tinerilor - cea mai valoroasă investiţie”. La al doilea volum, Cuvântul înainte, intitulat „Părinţii şi copiii în lumea iubirii lui Dumnezeu”, este mesajul Preafericirii Sale adresat cu prilejul Duminicii părinţilor şi a copiilor din data de 3 iunie 2012.
„Primul volum conţine studii care au fost publicate fie în perioada interbelică, fie în perioada regimului comunist, în periodicele bisericeşti, sau după 1989, şi sunt semnate de nume prestigioase ale învăţământului teologic românesc, profesori şi clerici precum Mihai Bulacu, Emilian Corniţescu, Dumitru Călugăr, Nicolae Petrescu, Constantin Grigoraş, Petre Semen, Ioan C. Teşu. De asemenea, sunt două studii aparţinând unor profesori de teologie mireni, şi anume prof. dr. Vasile G. Ispir şi conf. dr. Adrian Lemeni. Există studii semnate de doi laici implicaţi în viaţa Bisericii. Ilie Fonta, fost secretar de stat pentru culte, semnează studiul intitulat «Valenţele educative ale religiei». Prof. dr. Romiţă Iucu, fost prorector al Universităţii din Bucureşti, actualmente preşedintele Consiliului de orientare şi analiză strategică, are studiul «Educaţia religioasă, componentă a teoriei educaţiei» (...). Al doilea volum, dedicat familiei creştine, se deschide cu două studii aparţinând Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Studiile din acest volum pot fi grupate tematic: cele care exploatează învăţătura Vechiului şi Noului Testament cu privire la familie, la Taina Nunţii, unde aş aminti studiile ierarhului Vasile Coman, Episcopul Oradiei, «Familia în lumina Sfintei Scripturi» şi «Îndrumări cu privire la căsătoria tinerilor teologi». De asemenea, pr. prof. dr. Vasile Mihoc, tată de mulți copii, semnează studiul «Căsătoria şi familia în lumina Sfintei Scripturi. Naşterea de prunci - scop al căsătoriei». Învăţătura Sfintei Evanghelii cu privire la familie a fost tratată de pr. prof. dr. Mihai Vizitiu în studiul «Familia în învăţătura Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli». Perspectiva patristică asupra familiei a fost abordată de foarte mulţi teologi, însă acest volum are în cuprinsul său un singur studiu dedicat acestei teme, şi anume cel al pr. Marin Branişte de la Viena, «Concepţia Sfântului Ioan Gură de Aur despre familie». Taina căsătoriei aste analizată atât din punctul de vedere al învăţăturii dogmatice, cât şi al tradiţiei canonice a Bisericii în studiul prof. dr. Iorgu Ivan, «Căsătoria - Sfântă Taină a Bisericii şi instituţie juridică a statului», şi de către pr. prof. dr. Vasile Răducă, «Căsătoria - Taină a dăruirii şi a desăvârşirii persoanei» (...). Familia şi provocările societăţii actuale sunt abordate de către regretatul pr. prof. dr. Nicolae Achimescu în studiul său «Familia creştină între tradiţie şi modernitate. Consideraţii teologico-sociologice», în studiul pr. prof. dr. Dumitru Popescu, «Familia în cultura secularizată», în studiul pr. Ionuţ Popa, «Problema familiei creştine astăzi. Pastoraţia copiilor, a tinerilor şi a bătrânilor», şi în studiul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei Andreicuţ, «Familia, copiii şi tinerii - educarea lor şi viitorul omenirii». Cartea «Familia creştină, icoană a iubirii lui Dumnezeu. Incursiune literară» cuprinde mai multe poezii şi fragmente din proza românească cu privire la familie, copilărie, părinţi, bunici şi copii. Selecţia textelor a fost făcută de Daniela Şontică, redactor la «Ziarul Lumina». Volumul se deschide cu un Cuvânt înainte alcătuit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat «Bucuria familiei binecuvântate», fiind mesajul adresat cu prilejul Duminicii părinţilor şi copiilor în Patriarhia Română, 7 iunie 2009. Urmează și o galerie vastă şi diversă de fotografii de foarte bună calitate”, a precizat Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
În continuare, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române au vizionat filmul documentar „Părinţi şi copii în iubirea lui Hristos”, realizat de TRINITAS TV, iar la final toţi ierarhii prezenţi au primit din partea Patriarhului României Diploma Omagială a anului 2020 cu medalie.