Patriarhia Română și Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității au încheiat un acord de cooperare

Un articol de: Ziarul Lumina - 29 Martie 2017

În contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, Patriarhia Română și Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității au încheiat ieri, 28 martie 2017, un acord de cooperare.

Obiectul acestui acord îl reprezintă studierea trecutului recent al Bisericii Ortodoxe Române și prezentarea acestuia în lucrări științifice și materiale audio-video.

Din partea Patriarhiei Române, acordul a fost semnat de către Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal și Secretarul Sfântului Sinod, iar din partea CNSAS a semnat domnul Dragoș Petrescu, Președintele Colegiului.

Biroul de presă al Patriarhiei Române