Patriarhii Iustin şi Teoctist, în amintirea Bisericii
Vrednicii de pomenire patriarhi adormiţi întru Domnul, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu au fost comemoraţi la Catedrala patriarhală din Bucureşti, sâmbătă, 30 iulie. În această zi s-au împlinit patru ani de la mutarea la veşnicele lăcaşuri ale celui de-al cincilea patriarh al României.
Credincioşi din Bucureşti şi din ţară, preoţi, monahi şi monahii s-au adunat cu mic cu mare în Catedrala de pe Dealul Patriarhiei, sâmbătă, încă de dimineaţă, pentru a înălţa o rugăciune şi un gând de preţuire pentru cei doi mari păstori ai Bisericii Ortodoxe Române. După Sfânta Liturghie, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de preoţii slujitori ai Catedralei, stareţi de la diferite mănăstiri bucureştene şi diaconi, a oficiat o slujbă de pomenire pentru patriarhii Teoctist Arăpaşu, la comemorarea a patru ani de la trecerea sa la cele veşnice (30 iulie 2007) şi Iustin Moisescu, la împlinirea a 25 de ani de la mutarea sa la Domnul (31 iulie 1986).