Patriarhul Antiohiei, în mijlocul comunității creștine arabe din Bucureşti

Un articol de: Pr. Ioan-Aurelian Marinescu - 03 Octombrie 2016

Sâmbătă, 1 octombrie, zeci de familii ale comunităţii creştine antiohiene din Capitală au avut şansa de a se întâlni cu Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient. La eveniment, care a avut loc în Sala „Europa Christiana” din Palatul Patriarhiei, Preafericirea Sa a fost înconjurat atât de ierarhi, preoţi şi monahii, cât şi de credincioşi mireni de toate vârstele.

Întâlnirea cu caracter pastoral a fost emoţionantă atât pentru Patriarhul Antiohiei, cât mai ales pentru familiile aflate departe de locurile natale, acum greu încercate de insecuritate şi război. Preafericitul Părinte Patriarh Ioan i-a binecuvântat pe toţi cei veniţi să-l întâlnească şi le-a adresat un cuvânt de încurajare: „Darul credinţei a ajuns la noi încă din primul secol. De aceea, trebuie să-l păstrăm, să-l mărturisim, chiar dacă suntem departe de casele noastre, de cei dragi. Ne rugăm întotdeauna ca Domnul să binecuvinteze pe fiii Bisericii Antiohiei, oriunde ar fi. Sunteţi întotdeauna în inima noastră! Voi sunteţi Biserica, voi sunteţi poporul binecredincios al Bisericii! Trebuie să ne uităm înainte, către Lumina care este Hristos. Atât timp cât avem Lumina, putem să mergem mai departe, putem să păstrăm credinţa.”

Au urmat cuvântările rostite de Preasfinţitul Părinte Quais, Episcop de Erzurum, și de domnul Bachar Abboud, medic de origine antiohiană care activează în Capitală. Discursul acestuia a fost din partea creştinilor din Liban, Siria şi Irak prezenţi la întâlnire. La final, medicul i-a oferit Preafericirii Sale o cruce de binecuvântare. „Noi ne bucurăm foarte mult că suntem în România, căci suntem printre creştini. Nu putem sta într-o ţară care să nu fie creştină. Poate că nu mergem la biserică des, ca românii, însă avem totuşi nişte obiceiuri creştine tare plăcute şi adânci. Le trăim cu adevărat. Întâlnirea cu Preafericirea Sa ne-a răsculat creştinismul din noi. Pentru noi a fost ca sărbătoarea Sfintelor Paşti”, ne-a declarat medicul Bachar Abboud.