Patriarhul Ecumenic a ajuns aseară la Bucureşti
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, a ajuns ieri seară la Bucureşti pe Aeroportul "Henri Coandă", însoţit de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Ioan de Pergam şi Înalt Preasfinţitul Emanuel de Franţa. Patriarhul Ecumenic a fost primit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, însoţit de alţi 14 ierarhi români, ambasadorul Greciei la Bucureşti, domnul Adrian Lemeni, secretar de stat pentru Culte, arhimandriţi, consilieri patriarhali şi alte oficialităţi.
După ce Patriarhul Ecumenic a fost primit în onoruri militare de către Garda de onoare a Jandarmeriei Române, în Salonul oficial al Aeroportului internaţional "Henri Coandă" a avut loc o scurtă conferinţă de presă în care Patriarhul României i-a urat în numele ierarhilor, clericilor şi credincioşilor, Patriarhului Ecumenic, bun venit la Bucureşti, în aceste zile de sărbătoare ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor. "Prezenţa Sanctităţii Voastre aici ne onorează pe noi, poporul român, şi în acelaşi timp contribuie la întărirea comuniunii frăţeşti între Bisericile Ortodoxe surori", a spus PF Patriarh Daniel. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a transmis de asemenea un cuvânt de bun venit în care şi-a arătat bucuria pentru această vizită pe pământ românesc. "Vă mulţumim, Preafericirea Voastră, pentru invitaţia generoasă pe care ne-aţi adresat-o atât mie, cât şi ierarhilor care mă însoţesc de a fi şi de a trăi această bucurie împreună astăzi. Vom sărbători împreună aceste praznice mari. Adresez totodată un salut călduros întregului popor român şi îndeosebi credincioşilor ortodocşi care se bucură cu toţii de aceste zile deosebite", a spus Sanctitatea Sa. După primirea oficială de la Aeroportul internaţional "Henri Coandă", în Catedrala patriarhală a avut loc o slujbă de Te Deum, la finalul căreia Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un scurt cuvânt de bun venit, iar Sanctitatea Sa a mulţumit călduros pentru cuvintele însufleţite de sentimente alese şi pline de dragoste din alocuţiunea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Vizita Sanctităţii Sale Bartolomeu va dura până vineri, 29 octombrie.