Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în Sfântul Munte Athos
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a vizitat în perioada 18-22 octombrie oraşul Tesalonic din Grecia și apoi Sfântul Munte Athos. În cadrul acestei vizite, Patriarhul Ecumenic a slujit împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, la o biserică din Tesalonic. La Athos, Sanctitatea Sa Bartolomeu a vizitat marile și istoricele mănăstiri, fiind primit de obștile monahale după rânduiala bizantină.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a ajuns la Tesalonic pe 18 octombrie, la invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Antim al Tesalonicului, dar şi a Asociaţiei „Tesalonicul bizantin” din vechiul oraş grecesc. În ziua următoare, pe 19 octombrie, Sanctitatea Sa a coliturghisit cu Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Grecii, Preafericitul Părinte Ieronim al II-lea, la slujbă fiind prezent şi preşedintele Greciei, Prokopios Pavlopoulos. În această călătorie, Întâistătătorul Bisericii Constantinopolului a fost însoţit de patru mitropoliţi, Înaltpreasfinţiţii Părinţi Teodoret de Laodiceea, Pavel de Drama, Amfilohie de Adrianopole şi Apostolos de Gheron Derkon, diaconi, secretarul patriarhal şi jurnalişti.
În ziua de 19 octombrie, după-amiază, delegaţia constantinopolitană s-a deplasat în Muntele Athos. Vizita a fost legată de împlinirea a 200 de ani de la zidirea bisericii mari a mănăstirii Xenofont. Cu strălucire patriarhală și cu fast liturgic athonit, pe 20 octombrie, Patriarhul Ecumenic a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica mare a Mănăstirii Xenofont. Din sobor, alături de ierarhii Bisericii Constantinopolului au făcut parte părinții arhimandriți stareţi Alexie de la Xenofont, Efrem de la Vatoped, Metodie de la Hilandar, Petru de la Dionisiu, Gavriil de la Pantocrator, Elisei de la Simonopetra, Natanail de la Iviron şi Tihon de la Stavronichita. La sfârşitul slujbei, oaspetele de seamă a primit din partea Mănăstirii Xenofont o icoană cu chipul Maicii Domnului, pictată în atelierul aşezământului athonit.
Patriarhul Bartolomeu a vizitat și Mănăstirea Vatoped, unde a participat la un Te Deum în biserica mare a așezământului şi a ţinut un cuvânt despre istoria şi importanţa Muntelui Athos pentru Ortodoxie şi pentru Grecia. Acest moment a fost marcat simbolic prin sădirea unui măslin în curtea marii mănăstiri de către Sanctitatea Sa.
De asemenea, Sanctitatea Sa a vizitat Centrul administrativ Karyes, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii mănăstirilor din Athos. Patriarhul Bartolomeu le-a mulţumit monahilor athoniţi pentru râvna cu care îşi duc slujba şi fac misiune în lumea contemporană, inclusiv prin metodele moderne, digitale de difuzare a informaţiilor. În cadrul întrunirii, Sanctitatea Sa a anunţat înscrierea în Sinaxarul Bisericii Constantinopolului a patru cuvioşi athoniţi din secolul XX: Daniil de la Katunakia († 1929), Ieronim de la Simonopetra († 1957), Iosif Isihastul († 1959), Efrem de la Katunakia († 1998), iar ulterior, în ultima zi a vizitei la Athos, a anunţat înaintarea spre studiu a înscrierii în rândul sfinţilor a Cuviosului Sofronie (Saharov) de la Essex, Marea Britanie.
Vizita Patriarhului Ecumenic la Sfântul Munte Athos a fost un eveniment istoric trăit cu intensitate, Sanctitatea Sa fiind primit după toată rânduiala bizantină la marile mănăstiri athonite, ca Întâistătător al acestui loc sfânt al Ortodoxiei. Obștile monahale l-au întâmpinat pe Patriarhul Bartolomeu cu procesiuni impresionante, cu moaște și alte odoare de sute de ani din patrimoniul așezămintelor.
De asemenea, la final, reprezentanţii mănăstirilor i-au mulţumit Patriarhului pentru vizită şi binecuvântare şi l-au însoţit în procesiune sfântă până la vaporul cu care acesta s-a întors la Tesalonic.