Patriarhul Ecumenic la locurile natale din insula Imbros

Data: 30 August 2013

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, a efectuat în perioada 19-25 august o vizită în insula Imbros, locul său de naştere, se arată pe site-ul patriarchate.org. Vizita Sanctităţii Sale a fost prilejuită şi de redeschiderea oficială a Şcolii greceşti primare din localitatea Sfântul Teodor, unde a învăţat în copilărie şi Patriarhul Bartolomeu şi care a fost refăcută în ultimii ani, pentru că în anul 1964 a fost desfiinţată şi părăsită. La acest eveniment au participat şi Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi Kiril de Imbros şi Tenedos, Hrisostom de Myra, Barnaba de Neapolis şi Stavroupolis şi Pavel de Drama, alături de care s-au aflat reprezentanţi ai autorităţilor locale din Turcia şi Grecia, precum şi numeroşi vizitatori greci, vechi rezidenţi ai insulei Imbros. Şcoala generală grecească din Imbros a fost redeschisă prin săvârşirea slujbei Sfeştaniei, iar Patriarhul Ecumenic şi-a exprimat speranţa că acest eveniment va inspira pe numeroşii greci care au părăsit insula să se întoarcă la locurile lor de naştere şi să refacă casele părinteşti. Pe 23 august, Sanctitatea Sa a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din satul natal Sfântul Teodor, iar la final Patriarhul Bartolomeu împreună cu ierarhii prezenţi şi pelerinii greci au participat la o procesiune religioasă. (M. Nedelcu)