Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii la Mănăstirea Valaam

Data: 11 Iulie 2013

Preafericitul Kiril, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, a efectuat în perioada 9-11 iulie o vizită oficială  la Mănăstirea Valaam cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“, stavropighie patriarhală, din nord-vestul Rusiei, situată pe insula Valaam din lacul Ladoga, se arată pe site-ul patriarchia.ru. Patriarhul Moscovei a fost însoţit de IPS Mitropolit Vladimir de Sankt Petersburg şi Ladoga, IPS Mitropolit Varsanufie de Saransk, PS Episcop Serghie de Soltsenogkorsk, precum şi de guvernatorul oraşului Sankt Petersburg, Georgi Poltafţenko. În prima zi a vizitei, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii a fost întâmpinat la sosire de egumenul Mănăstirii Valaam, Preasfinţitul Episcop Pankration, şi de întreaga obşte monahală. Patriarhul a vizitat apoi insula Baghion şi a săvârşit o slujbă de binecuvântare în biserica închinată Sfântului Gherman de Alaska. Miercuri dimineaţa, Preafericitul Kiril a condus consiliul pentru restaurarea Mănăstirii Valaam, iar în cursul serii a participat la slujba de priveghere în cinstea Sfinţilor Serghie şi Gherman, făcătorii de minuni şi ocrotitorii Mănăstirii Valaam. Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii a săvârşit pe 11 iulie Sfânta Liturghie în biserica mare „Schimbarea la Faţă a Domnului“ a Mănăstirii Valaam. (M. Nedelcu)