Patriarhul României a primit vizita ministrului economiei și finanțelor din Grecia
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i‑a primit astăzi, 12 septembrie 2026, la Reședința Patriarhală, pe Kyriakos Pierrakakis, ministrul economiei și finanțelor din Grecia și președintele Eurogrupului, și pe Excelența Sa Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei la București.
În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte privind cooperarea româno‑elenă, cu accent pe domeniul educației și pe dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări.
Un loc important în cadrul discuțiilor l‑au ocupat cooperarea în domeniul educațional și promovarea legăturilor culturale și spirituale dintre România și Grecia. De asemenea, au fost abordate posibilități de organizare a unor vizite la mănăstiri și biserici din cele două țări, în vederea cunoașterii și valorificării patrimoniului bisericesc și a tradițiilor ortodoxe comune.
Întrevederea a evidențiat importanța continuării și aprofundării relațiilor de prietenie și cooperare dintre România și Grecia, întemeiate pe legături istorice, culturale și spirituale.
În cadrul întâlnirii, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române i‑a oferit ministrului economiei și finanțelor din Grecia Diploma și Medalia Anului omagial al pastorației familiei creștine (2026), precum și mai multe volume apărute la Editurile Patriarhiei Române: „Pelerin în România. Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă și Patriarh Ecumenic”, „Brâncuși - sculptor creștin ortodox”, scris de Întâistătătorul Bisericii noastre, și un volum dedicat Catedralei Naționale. Aceleași daruri au fost oferite și Excelenței Sale Evangelia Grammatika, ambasadoarea Greciei la București.
La finalul întrevederii, Kyriakos Pierrakakis a evidențiat legăturile puternice și trainice dintre România și Grecia, subliniind importanța consolidării relațiilor dintre cele două popoare: „Astăzi, am avut deosebita onoare de a fi primit în audiență de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și de a primi binecuvântarea Preafericirii Sale. România și Grecia sunt unite prin legături foarte puternice, legături care au rezistat de‑a lungul secolelor. Am avut plăcerea să discutăm despre întărirea acestor legături dintre cele două popoare și, desigur, am vorbit și despre provocările vremurilor pe care le trăim. Totodată, am discutat și despre coeziunea socială și despre cum am putea să facem mai multe pentru societățile și popoarele noastre”.