Patriarhul României a rostit o rugăciune la catafalcul din Palatul Elisabeta

Un articol de: Arhid. Alexandru Briciu - 18 Octombrie 2019

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat vineri, 18 octombrie, la momentul de reculegere organizat de Familia Regală în Sala Regilor din Palatul Elisabeta pentru Regina-mamă Elena.

După ceremonialul militar și religios de la Aeroportul Internațional Otopeni, cortegiul funerar s-a îndreptat către Palatul Elisabeta, unde sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Elena a fost depus timp de 45 de minute în Sala Regilor. „Majestatea Sa Margareta a dorit ca, în mod simbolic, sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. S-a închis astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani, când Regina-mamă și Regele Mihai au fost forțați să părăsească palatul”, informează jurnalul online al Familiei Regale a României. Majestatea Sa Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria s-au recules la catafalc, iar momentul a avut un caracter strict privat.

La Palatul Elisabeta, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel au fost Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal. Patriarhul României a fost întâmpinat de Ion Tucă, directorul Casei Majestății Sale, care a prezentat un scurt istoric al monumentului și al operelor expuse în Sala Regilor. La catafalc, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit o rugăciune pentru odihna sufletului Reginei Elena, după care a semnat în cartea de condoleanțe.

În continuare, Patriarhul României a oferit Majestății Sale Margareta o icoană din argint cu chipul Sfinților Împărați Constantin și Elena, pentru a fi așezată la Castelul Săvârșin, în memoria Reginei-mamă. De asemenea, Preafericirea Sa a oferit Custodelui Coroanei mesajul ce urmează a fi citit mâine la slujba de înmormântare, în Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, delegatul patriarhal la eveniment.

„Poporul român și Biserica noastră Ortodoxă participă astăzi la o reparație morală istorică. Regina-mamă Elena a României a fost obligată la exil înainte și după abdicarea Regelui Mihai I. L-a urmat pe fiul său în exil, unde a și murit, și astăzi se întoarce acasă, unde va fi așezată lângă Regele Mihai I al României, la Curtea de Argeș. Trecerea prin Palatul Elisabeta, de unde a fost obligată să plece în 1947, are o mare semnificație pentru noi, românii, deoarece nedreptatea de altădată este reparată prin revenirea ei în țară. Regele Mihai I și-ar fi dorit mult să o vadă pe mama lui venind în țară, dar iată că după trecerea Majestății Sale la Domnul și aducerea sa în România, Regina-mamă îl urmează. Regina Elena a avut un rol foarte important în viața Regelui Mihai, după cum însuși mărturisea că ea i-a oferit totul, un fel de a fi și de a gândi, și mai ales credința. Îi plăcea să amintească faptul că mama lui i-a transmis darul credinței”, ne-a declarat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif la finalul evenimentului organizat la Palatul Elisabeta.

După ultimul moment de reculegere al Familiei Regale, sicriul drapat cu stindardul Reginei-mamă Elena a fost ridicat de cei opt militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și așezat în mașina mortuară. Cortegiul regal funebru a pornit spre Curtea de Argeș, pe ruta Chitila - Titu - Găești - Topoloveni - Pitești.