Patriarhul României a sfinţit Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Gura Humorului
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit astăzi, 21 august 2011, Biserica "Naşterea Maicii Domnului", din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, format din Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Preasfințitul Corneliu, Episcopul Huşilor și Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preoţi şi diaconi şi în prezenţa a peste 5 000 de credincioşi.
La finalul slujbei de sfinţire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit celor prezenţi despre semnificaţiile acestui moment deosebit din viaţa creştinilor din oraşul sucevean Gura Humorului: "Binecuvântarea pe care o dăruieşte sfinţirea unei biserici este mare şi sfântă, pentru că biserica de zid este învelişul arhitectural al Bisericii celei Vii a lui Hristos care înseamnă comunitatea bisericească euharistică îndrumată de păstorii ei duhovniceşti. Deci, deodată cu sfinţirea bisericii se sfinţesc şi sufletele noastre ale celor care ne-am rugat în timpul slujbei de sfinţire". Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu a dat citire actului de sfinţire după cum a precizat Lucian Ducan, reporter Radio TRINITAS. În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de soborul de ierarhi, de preoţi şi diaconi, a oficiat, pe o scenă special amenajată în faţa bisericii, slujba Sfintei Liturghii. După citirea pericopei evanghelice, Preafericitul Părinte Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat importanţa rugăciunii şi a postirii jertfelnice pentru întărirea credinţei credincioşilor: "Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că atunci când avem puţină credinţă trebuie să o înmulţim şi să o întărim prin rugăciune fierbinte şi statornică şi prin postire jertfelnică, pentru că atunci când ne aflăm în stare de rugăciune şi de post suntem direct legaţi de Dumnezeu mai mult decât de orice lucru material din lumea aceasta. Prin rugăciune şi prin postire jertfelnică, a nu mânca şi a nu bea nimic în ziua respectivă, noi ne umplem de harul Duhului Sfânt." La final, primarul oraşului, domnul Marius Ursăciuc, a acordat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel titlul de cetăţean de onoare al oraşului Gura Humorului. La rândul său, Patriarhul României a oferit mai multe ordine şi diplome celor care au sprijinit în mod deosebit lucrările de construcţie a Bisericii "Naşterea Maicii Domnului".