Patriarhul României a sfințit o raclă nouă pentru moaștele unui sfânt imnograf
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit sâmbătă, 25 noiembrie 2023, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, o raclă nouă în care se va păstra un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Damaschin. Noua raclă, confecționată la Atelierele Patriarhiei Române, va fi așezată spre închinare zilele acestea la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați cu prilejul manifestărilor duhovnicești dedicate sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitor al orașului și al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, Patriarhul României a prezentat repere importante din viața Sfântului Ioan Damaschin, subliniind că este un mare imnograf și un apărător al credinței ortodoxe. „Sfântul Ioan Damaschin este pomenit în mod deosebit anul acesta în rândul imnografilor creștini ortodocși și al psalților. Aici trebuie să evidențiem faptul că acest sfânt cuvios a avut o pregătire teologică, filosofică și culturală foarte bogată. A trăit în a doua parte a secolului al 7-lea și prima parte a secolului al 8-lea. Împreună cu fratele său după trup, Cosma de Maiuma, a alcătuit o mulțime de imnuri, de cântări bisericești. Lui îi datorăm cea mai mare parte a cărții numite «Octoih» și, de asemenea, o mulțime de cântări, canoane dedicate Maicii Domnului. Sfântul Ioan Damaschin a fost un mare apărător al cinstirii sfintelor icoane împotriva ereziei iconoclaste, a celor care luptau împotriva lor. A scris mai multe scrieri apărând sfintele icoane și arătând că atunci când noi cinstim sfintele icoane nu ne închinăm lemnului, ci chipului zugrăvit pe icoană. Mai precis, el a spus că nu ne închinăm materiei, ci Celui care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a făcut materie, adică a luat trup. Sfântul Ioan Damaschin este un mare imnograf și, în același timp, este un apărător al dreptei credințe în fața multor erezii. De aceea, scrierea lui cea mai importantă din punct de vedere teologic s-a numit pe scurt «Dogmatica», o expunere a dreptei credințe, care secole de-a rândul a fost cartea de căpătâi a teologilor ortodocși. Sfântul Ioan Damaschin este un dascăl, un îndreptător al credinței ortodoxe și un apărător al ei în fața rătăcirilor eretice”, a spus Preafericirea Sa.
De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit că noua raclă va fi dusă în orașul Galați pentru sporirea bucuriei credincioșilor care vor participa la evenimentele dedicate Sfântului Andrei și a apreciat frumusețea raclei din argint confecționată la Atelierele Patriarhiei Române: „Felicităm pe Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, pentru această inițiativă de a confecționa o raclă nouă specială pentru un fragment din moaștele Sfântului Ioan Damaschin. Racla va fi dusă la Galați și acolo, începând de mâine, va fi purtată în procesiunile dedicate sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, care este și ocrotitor al municipiului Galați și al cărui cap a fost adus în 1996 de la Patras la Iași și de la Iași la Galați. Avem o cinstire a Sfântului Apostol Andrei și prin Sfântul Cuvios Ioan Damaschin. Felicităm pe părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal, și pe toate maicile de la Mănăstirea Pasărea care s-au ocupat de confecționarea acestei racle de argint și de împodobirea ei cu mai multe iconițe în email, mai ales icoana Sfântului Ioan Damaschin”.
După evenimentele duhovnicești de la Galați, racla cu moaștele Sfântului Cuvios Ioan Damaschin va rămâne în patrimoniul sacru al paraclisului Reședinței Arhiepiscopale din municipiu.