Patriarhul României a sfinţit pictura Bisericii de la Mănăstirea Putna
Noua pictură a bisericii Mânăstirii Putna a fost sfinţită astăzi, 15 august, în cursul dimineţii. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu 10 ierarhi, în prezenţa a 5.000 mii de credincioşi care au venit din toate zonele ţării, informează Radio TRINITAS.
După slujba de sfinţire Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a ţinut un scurt cuvânt în care a vorbit despre importanţa evenimentului de astăzi. Preafericirea Sa a început prin a mulţumi lui Dumnezeu: "Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat să sfinţim pictura acestei Biserici. Dăm slavă lui Dumnezeu căci după 9 ani de lucrare iată, cu prilejul hramului mare al acestei biserici în care se află mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare s-a săvârşit sfinţirea noii picturi".
"Este o zi de mare bucurie pentru mănăstire, dar şi pentru toată suflarea românească şi pentru toţi creştinii care au evlavie faţă de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, apărător al întregii creştinătăţi în timpul secolului al XV-lea şi model de dragoste fiiască faţă de Biserică. Ne aflăm acum într-o Biserică luminată de pictură aşa cum a fost ea atunci când s-a zidit, dar din cauza vremilor neprielnice şi din cauza năvălirilor unor popoare străine biserica de originea fost dărâmată. Apoi ea a fost rezidită de către domnitorii Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan şi lucrările s-au încheiat în timpul domnitorului Dabija Vodă. Deci, între anii 1653-1662 această biserică a fost rezidită, dar nu a mai fost repictată şi iată au trecut peste 350 de ani de când nu mai avea pictură. Acum, Dumnezeu a dorit ca în vremuri de libertate să folosim libertatea spre slava lui Dumnezeu prin ridicarea de noi lăcaşuri de cult, prin restaurarea celor vechi şi să folosim libertatea şi pentru împodobirea Bisericii cu pictură" a adăugat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul României a subliniat importanţa acestui eveniment: "Cât de mare este această zi pentru noi, deoarece vedem Biserica aşa cum a dorit-o Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Desigur, cea originală era pictată şi în exterior ca şi Mănăstirea Voroneţ. Nu proorocim nimic, dar nici nu ne-am întrista dacă am vedea-o într-o zi pictată şi în exterior ca să fie imaginea Bisericii din timpul lui Ştefan cel Mare despre care s-a spus că era mai mult aur decât zugrăveală".