Patriarhul României a sfințit racla cu moaştele Sfântului Constantin Sârbu

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 21 octombrie, racla cu cinstitele moaşte ale Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, precum şi patru icoane-relicvar cu fragmente din moaştele acestuia. Rânduiala a avut loc în Salonul Sfinţilor Români al Reședinței Patriarhale.

Racla ce adăpostește moaştele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost lucrată cu multă măiestrie de maicile de la Ateliere Patriarhiei Române, Secţia de Cizelură din Mănăstirea Pasărea, prin contribuţia clerului şi a credincioșilor din Bucureşti.

La finalul slujbei de sfinţire, Patriarhul României a rostit un cuvânt de învăţătură despre viaţa preotului mărturisitor şi mucenic în timpul regimului comunist din România: „Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu s‑a născut în anul 1905 și a trecut la Domnul în anul 1975, după o viață de 70 de ani. A fost copilul unor părinți săraci. La scurt timp, câțiva ani după naștere, a murit mama sa, iar mai târziu tatăl său s‑a accidentat, încât a fost crescut de bunica sa, Ioana, într‑un sat din părțile Galaților. Mai târziu, bunica s‑a mutat în oraşul Galați, iar la vârsta de 12 ani, Constantin a devenit elev la Şcoala de cântăreți bisericeşti. La vârsta de 15 ani, s‑a înscris la Seminarul Teologic din Galați, pe care l‑a absolvit urmând uneori doi ani într‑unul singur. Era foarte bun la învățătură, a intrat la seminar al treilea pe o listă de 500 de candidați. A fost iubitor de Biserică, era foarte evlavios, dar a trăit totdeauna în sărăcie. În 1925 s‑a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și la Academia de Muzică. După terminarea facultății, s‑a căsătorit cu o tânără, Maria Constantinescu, şi au avut două fetițe. Şi‑a pierdut soţia în 1941, fiind bolnavă de cancer. A rămas văduv și trebuia să îngrijească de viața, creșterea și ajutorarea celor două fete. Sfântul Constantin Sârbu nu a găsit în București o parohie după terminarea studiilor și astfel a mers la Huși din 1934 până în 1938. A fost numit preot la Catedrala Episcopală din Huși, dar și profesor şi director la școala de cântăreți, iar mai târziu a fost numit protopop de Fălciu”.

Preafericirea Sa a subliniat în continuare calitățile noului slujitor al Bisericii lui Hristos şi vocația sa de ctitor: „A fost un om harnic, foarte evlavios și a lăsat în urmă multă lumină prin dărnicia sa. S‑a mutat la București și a fost numit preot la o parohie nouă, Parcul Călărași, care nu avea nici biserică, nici casă parohială. La început a trebuit să slujească într‑un paraclis de la Spitalul «Regina Elena», prin bunăvoința doctorului Victor Gomoiu. După ce a primit autorizația pentru construirea bisericii, s‑a arătat ca fiind și foarte harnic. Timp de șapte ani, din 1942 până în 1949, a construit o biserică mare, Biserica «Parcul Călărași», aici în București”.

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, după 1948, a început prigoana împotriva Bisericii. „A fost arestat în 1954 și a trecut prin mai multe închisori şi penitenciare până în 1962. După 1962, a primit domiciliu forțat până în 1964, când i s‑a dat libertate să candideze pentru o parohie în București. Vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian Marina l‑a numit preot la un lăcaș mic şi sărac, Biserica Sapienței din București, știind că el este foarte harnic. Și, într‑adevăr, aduna mulți credincioși în jurul său și era foarte darnic, foarte rugător şi mărturisitor al credinței în Hristos în timpul unui regim ostil. De aceea a început să fie urmărit de Securitate şi amenințat. Au încercat cei de la Securitatea comunistă să îl determine să transmită secretul spovedaniei și el a refuzat. Apoi i s‑a pus în vedere că dacă nu se sinucide va fi operat chirurgical și va muri. El a spus că nu poate trăda credința în Hristos și într‑adevăr a fost operat și după operație medicul s‑a mirat că mai trăiește încă. Înainte de a veni sfârșitul el s‑a spovedit, s‑a împărtășit și a trecut la Domnul în 23 octombrie 1975, ca un preot sfânt, evlavios, darnic, milostiv și mărturisitor al credinței ortodoxe într‑o vreme de prigoană comunistă împotriva poporului credincios. Sfântul Preot Mucenic sau Martir Constantin Sârbu a fost iubit de către credincioși în timpul vieții și după moarte memoria lui a fost păstrată vie în sufletele credincioșilor care l‑au cunoscut. Când a fost deshumat, s‑a constatat că osemintele lui aveau o bună mireasmă, pentru că Dumnezeu a răsplătit cu binecuvântare și sfințenie viața sa pe pământ. Din sufletul său, sfințenia s‑a răspândit în trupul său, în osemintele sale, care acum sunt sfintele lui moaște”, a arătat Preafericirea Sa.

La final, monahia Cipriana Tănase, stareța Mănăstirii Mihai Vodă din Capitală, i‑a oferit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o icoană‑relicvar cu moaştele Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu, pentru a fi păstrată şi cinstită în paraclisul Reședinței Patriarhale.

Patriarhul României l‑a felicitat pe arhim. Dionisie Constantin, consilier patriarhal coordonator şi director al Atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, pentru realizarea raclei de mari dimensiuni ce adăpostește acest odor de mare preţ. De asemenea, a anunţat că proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, în ziua sa de prăznuire, la finalul Sfintei Liturghii arhierești săvârșite în incinta Mănăstirii Mihai Vodă, la câţiva metri de mormântul în care au fost descoperite cinstitele moaşte de lângă Biserica Sapienței.