Patriarhul României împlineşte 57 de ani

Data: 21 Iulie 2008

Sfânta Liturghie şi Te Deum

Ziua de naştere a Patriarhului va fi marcată, astăzi, prin Sfânta Liturghie, oficiată în paraclisul din incinta Palatului Patriarhal, iar de la ora 12:00, se va săvârşi o slujbă de Te Deum. Va urma un moment aniversar la care vor participa colaboratorii Preafericitului Părinte Daniel de la Administraţia Patriarhală şi ai Arhiepiscopiei Bucureştilor. Sărbătoarea oficială a Patriarhului României va avea loc pe 30 septembrie, dată întronizării în cea mai mare demnitate a Bisericii Ortodoxe Române. Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împlineşte, astăzi, 57 de ani. S-a născut la 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea. Între anii 1958 şi 1962 urmează şcoala primară în satul natal Dobreşti, iar gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, judeţul Timiş, între anii 1962 şi 1966. În anul 1966, începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care, din anul 1967, le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul „Coriolan Brediceanu“, absolvind în anul 1970. După ce obţine bacalaureatul, în anul 1970, este admis ca student la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu pe care îl absolvă în anul 1974, susţinând şi teza de licenţă în Teologie (Noul Testament). În perioada 1974-1976, frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, Secţia Sistematică, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea „Albert Ludwig“ din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). Teologul Dan Ilie Ciobotea îşi susţinea, în 15 iunie 1979, teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, intitulată „Réflexion et vie chrétiennes aujourdâhui. Essai sur le rapport entre la théologie et la spiritualité“ (424 p.). Pentru teza pregătită sub îndrumarea a doi reputaţi profesori francezi, Gerard Ziegwald şi André Benoît, tânărul teolog Daniel Ciobotea primeşte calificativul maxim, devenind astfel doctor al Universităţii din Strasbourg. Pregăteşte şi o versiune extinsă a acestei teze, sub îndrumarea mentorului său, Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, pe care o susţine la 31 octombrie 1980, la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, sub titlul: „Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală“. În urma examenului oral şi a susţinerii tezei, doctorandul Dan Ilie Ciobotea este declarat Doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim. Cu acest prilej, Pr. Prof. Dr. D. Stăniloae a spus: „Examenul tezei a dovedit Comisiei de examinare că are în faţa sa un candidat bine pregătit, bine informat şi, mai ales, pătruns de dorinţa şi râvna de a trăi o viaţă teologică de adâncime duhovnicească. Nouă asemenea oameni ne trebuie, oameni care să trăiască în învăţătura Bisericii noastre. Spiritualitatea adevărată a preotului aceasta este: să trăiască în aşa fel încât să poată răspunde şi întrebărilor omului de azi, dar să rămână şi preot adevărat. Cu o preoţime fără cultură teologică şi fără trăirea demnităţii şi misiunii sublime a preoţiei, se va ajunge la îndepărtarea poporului credincios de Biserică“. În 1987, intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria, din Judeţul Neamţ, cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe preacuviosul părinte arhimandrit Cleopa Ilie. Promotor al culturii şi educaţiei În activitatea sa de până acum, PF Părinte Patriarh Daniel s-a remarcat ca fondator de instituţii, publicaţii, organizator a 27 de simpozioane, colocvii, congrese şi expoziţii, iniţiator, sprijinitor şi coordonator a 14 programe sociale, culturale şi educative. A înfiinţat şi susţinut mai multe instituţii de învăţământ teologic, facultate şi seminarii, în Arhiepiscopia Iaşilor, în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, mai multe asociaţii social-filantropice şi centre cultural-pastorale. În anul 2008, la Bucureşti, Patriarhul Daniel a spus bazele primului Centru de presă al Bisericii Ortodoxe Române, BASILICA, care cuprinde Radio Trinitas, TV Trinitas, „Ziarul Lumina“, Agenţia de ştiri „Basilica“ şi Biroul de Presă al Patriarhiei Române. În perioada în care a fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Patriarh a înfiinţat peste 300 de parohii, 40 de mănăstiri şi schituri, 5 protopopiate şi a iniţiat şi sustinut construirea a peste 250 de biserici noi. De asemenea, a organizat 15 aniversări, comemorări şi proclamări de canonizare în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. În timpul arhipăstoririi sale în Moldova, pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi a căpătat o amploare deosebită, numărându-se printre cele mai mari pelerinaje ale Ortodoxiei. Preafericirii Sale i se datorează aducerea moaştelor unor sfinţi şi a unor relicve sfinte la Iaşi şi în eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Bogată activitate academică şi teologică Părintele Patriarh deţine mai multe funcţii şi onoruri, cum ar fi cea de membru titular al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase de la Bruxelles, şi a obţinut mai multe titluri şi distincţii. Este Doctor Honoris Causa a Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi şi a Universităţii Catolice „Sacred Heart“, Fairfield, Connecticut - S.U.A., iar la 30 septembrie 2007, când a fost întronizat ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a primit, din partea Preşedintelui Traian Băsescu, Ordinul „Steaua României“ în grad de mare Cruce. Patriarhul Bisericii noastre a fondat mai multe publicaţii şi a participat la 116 simpozioane, congrese, conferinţe, colocvii sau întruniri naţionale şi internaţionale şi a publicat şapte volume. De asemenea, se află în curs de apariţie cinci cărţi. Este autorul a 49 de broşuri; 876 de articole, studii, cuvântări, prefeţe în limba română; 45 de studii şi articole scrise în limba franceză; 35 de studii şi articole scrise în limba engleză; 19 studii şi articole scrise în limba germană; 14 studii şi articole apărute în alte limbi.