Patriarhul României, în vizită oficială la Consiliul Europei
În zilele de 9-10 aprilie 2011, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va efectua o vizită canonică la Strasbourg, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Europa Occidentală şi Meridională, iar între 11-13 aprilie 2011, Patriarhul României se va afla într-o vizită oficială la Consiliul Europei cu sediul la Strasbourg, la invitaţia domnului Mevlüt Çavuşoglu, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Sâmbătă, 9 aprilie 2011, de la ora 18:15, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va oficia o slujbă de pomenire şi va sfinţi două troiţe noi în cimitirul militar românesc din localitatea Haguenau, situată la 30 kilometri nord de Strasbourg. Duminică, 10 aprilie 2011, de la ora 9:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi catapeteasma Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" a parohiei ortodoxe române din Strasbourg şi capela parohială cu hramul "Sfântul Ioan Valahul", apoi va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie, Preafericirea Sa va binecuvânta şcoala, sala de conferinţe şi biblioteca parohiei ortodoxe române din Strasbourg. După-amiază, de la ora 17:30, Patriarhul României va sfinţi biserica cu hramul "Cosma şi Damian" a parohiei ortodoxe române din oraşul Mulhouse, situat la aproximativ 100 kilometri sud de Strasbourg. Luni, 11 aprilie 2011, la sediul Consiliului Europei de la Strasbourg, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va avea întâlniri cu domnul Thorbjorn Jagland, secretarul general al Consiliului Europei, cu domnul Thomas Hammarberg, comisarul pentru Drepturile Omului, şi domnul Jean-Paul Costa, preşedintele Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). În continuare, Patriarhul României se va întâlni cu membrii delegaţiei parlamentare române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Seara, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va participa la un dineu oferit în onoarea Preafericirii Sale de către Arhiepiscopia Romano-Catolică de Strasbourg şi va susţine conferinţa cu tema Orient, Occident: provocările actuale ale dialogului interreligios, organizată la Catedrala din Strasbourg. Marţi, 12 aprilie 2011, ora 9:00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se va întâlni cu domnul Mevlüt Çavuşoglu, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Apoi, de la ora 10:00, Patriarhul României va participa la sesiunea de lucru a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu tema Dimensiunea interreligioasă a dialogului intercultural şi va rosti o alocuţiune în plenul Adunării Parlamentare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi delegaţia însoţitoare vor reveni la Bucureşti în ziua de 13 aprilie 2011. Biroul de presă al Patriarhiei Române