Patriarhul României la căpătâiul părintelui Alexandru
În timpul priveghiului de la biserica Parohiei „Sfânta Treime”-Tei, Protoieria Sector 2 Capitală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit sâmbătă, 26 martie, o slujbă de Pomenire pentru sufletul preotului Alexandru Moțoc. La slujbă au participat PS Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi şi mulţime de credincioşi. La final, Preafericirea Sa a rostit un cuvânt de mângâiere pentru familie şi mulţimea credincioşilor îndoliaţi, subliniind darurile deosebite ale părintelui Alexandru cu care a înfrumuseţat slujirea şi lucrarea Bisericii. Ieri, 27 martie, Sfânta Liturghie şi slujba de Prohodire au fost săvârşite de PS Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de peste 50 de preoţi şi diaconi. După înconjurarea bisericii în care timp de 17 ani părintele Alexandru Moţoc L-a slujit pe Domnul Hristos, sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost înmormântat în localitatea natală, Vișina, județul Dâmbovița.