Patriarhul României sărbătorit la 62 de ani

Data: 23 Iulie 2013
Luni, 22 iulie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sărbătorit împlinirea a 62 de ani de viaţă. Sărbătoarea a fost marcată de mulţumirea adusă lui Dumnezeu. Întâistătătorul Bisericii noastre a săvârşit Sfânta Liturghie în paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa patriarhală. În Catedrala patriarhală s-a săvârşit un Te Deum de către Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a unor ierarhi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai autorităţilor statului român, personalităţi de cultură, academicieni şi numeroşi credincioşi. Momentul festiv dedicat Patriarhului României s-a încheiat în Sala „Europa Christiana“ din Palatul Patriarhiei.
 
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a împlinit ieri, 22 iulie, 62 de ani. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în Paraclisul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Reşedinţa patriarhală, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de Te Deum săvârşită apoi în Catedrala patriarhală de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a urmat un moment festiv în Sala „Europa Cristiana“ a Palatului Patriarhiei.
 
Patriarhul României s-a rugat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite în Paraclisul „Sfântul Gheorghe“ din Reşedinţa patriarhală, iar la finalul acesteia a hirotesit arhidiacon pe diaconul Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei patriarhale.
 
La Catedrala patriarhală, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a săvârşit Sfânta Liturghie, după care slujba de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, poporului român şi Preafericirii Sale. 
 
La slujba de Te Deum au fost prezenţi şi Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, şi Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. 
 
PS Varsanufie Prahoveanul a citit un mesaj de felicitare în care a subliniat numeroasele realizări ale Părintelui Patriarh în cei 62 de ani de viaţă. 
 
În cuvântul de învăţătură rostit cu ocazia împlinirii a 62 de ani, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulţumit lui Dumnezeu şi semenilor pentru darul vieţii. „Suntem la ceas aniversar, în stare de mulţumire adusă lui Dumnezeu, dar şi oamenilor prin care Dumnezeu lucrează. Darul vieţii este o lumină aprinsă a lui Dumnezeu, aşa cum se aprinde o candelă, care trebuie însă întreţinută, cultivată şi făcută folositoare şi roditoare pentru cei din jur. Este deosebit de important faptul că lumina se transmite din generaţie în generaţie copiilor care se nasc, dar şi oamenilor din jur. Este evident faptul că luăm lumină cu noi în suflet atât cât am răspândit în jurul nostru. De aceea Mântuitorul Iisus Hristos a spus: «Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură» (Matei 6, 19-20). Aceste comori sunt lumina din rugăciune şi din faptele bune şi această lumină pe care o adunăm în suflet şi pe care o luăm cu noi în Împărăţia cerurilor este întotdeauna o lumină care se primeşte mai întâi în comunitate, în familia de acasă în care ne-am născut, în familia mai mare, cum este Biserica, şi în familia naţională. Astfel fiecare om în lumea aceasta este într-un mod originar ceea ce a primit de la alţii, un ţesut de relaţii prin lumină: lumina primită de la părinţi, lumina primită de la învăţători, profesori, colegi, colaboratori. Pentru toate aceste daruri mulţumim lui Dumnezeu şi semenilor prin care El lucrează la fiecare sărbătoare de aniversare“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. 
 
La finalul slujbei de mulţumire, arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale, i-a dăruit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din partea slujitorilor Catedralei patriarhale, o candelă şi un buchet de trandafiri albi. 

Mesaje de felicitare din partea instituţiilor statului

Momentele festive prilejuite de aniversarea zilei de naştere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel au continuat în Sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei cu transmiterea mesajelor din partea unor instituţii ale statului. Au mai participat ierarhi, arhimandriţi şi preoţi consilieri din cadrul Administraţiei Patriarhale şi Arhiepiscopiei Bucureştilor. 
 
Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit mesajul transmis de către preşedintele României, Traian Băsescu: „Cu ocazia aniversării zilei de naştere, am deosebita plăcere de a vă adresa gândurile mele cele mai calde, însoţite de sincere urări de sănătate, viaţă îndelungată şi împlinirea tuturor proiectelor pe care le-aţi iniţiat în Biserica Ortodoxă Română. Vă rog să primiţi, Preafericirea Voastră, expresia înaltei mele consideraţii. La mulţi ani, Preafericite Părinte Patriarh!“
 
Mesajul prim-ministrului Guvernului României, Victor Viorel Ponta, a fost citit de ministrul secretar de stat pentru Culte, Victor Opaschi: „Ziua de naştere a Preafericirii Voastre îmi oferă prilejul de a vă ura ani mulţi şi rodnici în slujba Bisericii Ortodoxe Române şi a poporului român. Momentul aniversar al Preafericirii Voastre este şi un moment al reflexiilor asupra personalităţii unui om, care, în vremuri dificile, a redimensionat şi a revitalizat întreaga activitate a Bisericii Ortodoxe Române sub toate aspectele. Deşi simbolic cel mai adesea, ajutorul meu personal şi al Guvernului pe care-l conduc sperăm că v-a fost şi vă va fi în continuare un sprijin concret şi eficient în rezolvarea unora dintre problemele prioritare ale Bisericii. Determinarea şi fermitatea Preafericirii Voastre, dinamismul şi responsabilitatea pe care le-aţi dovedit în toţi aceşti ani au constituit şi constituie pentru toţi cei care vă cunosc un model. Încredinţaţi că Dumnezeu vă va lumina întotdeauna spre tot lucrul cel bun, vă asigur de tot sprijinul şi preţuirea mea“. Ministrul secretar de stat pentru Culte, Victor Opaschi, a transmis şi din partea ostenitorilor Secretariatului de Stat pentru Culte cuvinte de respect şi preţuire.
 
IPS Arhiepiscop Ciprian al Buzăului şi Vrancei a citit mesajul viceprim-ministrului Gabriel Oprea. Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, a adresat următoarele: „Am avut plăcerea în aceşti ani să vă cunosc în diferite ipostaze şi absolut de fiecare dată am remarcat un lucru la care eu ţin foarte mult şi pe care vreau să-l exprim şi în acest moment de sărbătoare, şi anume că sunteţi un om cu inimă mare şi un om pentru care Şcoala e pusă la locul ei, un lucru important şi rar în această societate extrem de agitată. Pentru acest lucru, pentru faptul că sunteţi un stâlp de care România are nevoie, vă mulţumesc. Viaţă lungă, Preafericirea Voastră!“
 
Ministrul economiei, Varujan Vosganian, a mulţumit Preafericirii Sale pentru faptul că a ales ocrotitor al paraclisului din Reşedinţa patriarhală pe Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei. „Vă aduc semnul nostru de recunoştinţă, de omagiu şi de credinţă din partea celor cu care lucrez, din partea tuturor celor care împreună cu mine au ajutat Biserica Ortodoxă, fără să aştepte răsplată, căci toţi avem această înaltă datorie. Sunt foarte bucuros, Preafericirea Voastră, să fiu astăzi aici şi vă doresc din toată inima să călăuziţi mai departe paşii poporului român întru credinţă“, a mai spus ministrul Varujan Vosganian. 
 
Din partea preşedintelui Senatului României, Crin Antonescu, mesajul a fost citit de către Dan Mihalache, secretar general adjunct al Senatului României: „Sunt deosebit de onorat să vă adresez cele mai calde urări în acest moment aniversar, asigurându-vă de respectul şi de deplinul meu sprijin în opera pe care o înfăptuiţi în slujba Ortodoxiei Române. Vă doresc sănătate, pace şi putere de a duce la împlinire proiectele pe care le-aţi iniţiat în aceşti ani. Cu această ocazie, îmi exprim recunoştinţa pentru rolul pe care Biserica îl are în viaţa poporului român, întru slujirea nevoilor comunităţilor şi a aspiraţiilor de mai bine ale tuturor credincioşilor. Oricât de grele ar fi vremurile, lăcaşul Domnului a fost şi rămâne stâlpul de nădejde al poporului român. Vă doresc, Preafericirea Voastră, viaţă îndelungată şi întru mulţi şi fericiţi ani!“ 
 
Mesaje au mai fost transmise de către: Nicolae Bănicioiu, ministrul tineretului şi sportului; Cristian David, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni; Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, care a amintit şi de importanţa pentru societatea şi agricultura românească a parteneriatului dintre Biserica Ortodoxă Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „Sunt extrem de onorat şi bucuros în acelaşi timp să fiu personal la aniversarea vârstei dvs., să vă urez personal viaţă lungă, multe realizări în drumul înfăptuirii şi consolidării rolului pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societatea românească“, a subliniat ministrul Daniel Constantin. 

Prilej de recunoştinţă şi întărire întru comuniune şi conlucrare

Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a arătat importanţa asistenţei religioase desfăşurate de preoţii militari în unităţile din ţară şi din străinătate, mulţumind Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru sprijinul oferit Episcopiei Covasnei şi Harghitei în reconstrucţia bisericilor ortodoxe şi apărarea drepturilor românilor din cele două judeţe. „În numele Armatei Române vă urez multă sănătate şi fericire, iar ca o dorinţă personală, să faceţi în aşa fel încât Ortodoxia şi Românismul din Harghita şi Covasna să se păstreze intact, aşa cum l-au lăsat străbunii noştri“, a subliniat ministrul Mircea Duşa.
 
În numele colaboratorilor Preafericirii Sale din Administraţia Patriarhală, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a dăruit un coş cu trandafiri albi, „care exprimă prin gingăşia lor dragostea noastră nepreţuită, stima pe care v-o purtăm şi dorirea şi rugăciunea noastră ca Dumnezeu să vă ţină îndelungat în zile spre slava sfintei Sale Biserici. La mulţi ani!“, a spus Preasfinţia Sa. 
 
La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a mulţumit tuturor celor care au transmis mesaje de felicitare. 
 
De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a arătat că această zi este un prilej de recunoştinţă şi întărire întru comuniune şi conlucrare şi a amintit în acest sens împreuna-lucrare din domeniul educaţiei, agriculturii, culturii şi în relaţiile cu românii de pretutindeni. „Avem foarte multe teme de reflexie comună, dar şi cooperare pentru binele societăţii. Biserica are multe iniţiative, încât adesea, când ne întreabă cineva ce facem, spunem că trăim sub presiunea libertăţii, adică, fiind libertate, am iniţiat multe programe, dar presiunea este faptul că nu întotdeauna avem mijloacele de a le continua şi de a perfecţiona programele începute. Trebuie unită libertatea iniţiativei cu o cooperare permanentă, cu o consultare permanentă, pentru că şi sfatul bun la timpul potrivit este ca şi ploaia bună la vreme bună pentru agricultură. Vă mulţumim tuturor celor prezenţi, tuturor care aţi venit la această sărbătoare a Noastră, a Bisericii“, a spus Preafericirea Sa. (Ştefan Sfarghie, Ioan Buşagă)