Patriarhul României şi-a sărbătorit ziua onomastică

Un articol de: Silviu Dascălu - 19 Decembrie 2011

Sâmbătă, 17 decembrie, când Biserica Ortodoxă Română a pomenit pe Sfântul Prooroc Daniil, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi-a sărbătorit ziua onomastică. Preafericirea Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala patriarhală, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. După slujbă, în Sala "Europa Christiana" din Palatul Patriarhiei, Grupul de colindători "Gura Izvorului" din Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, a colindat şi urat pe cei prezenţi la onomastica Patriarhului României.

La Sfânta Liturghie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a fost înconjurat de un sobor de ierarhi, format din Înalt Preasfinţitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, precum şi de preoţi şi diaconi, slujitori ai Catedralei patriarhale.

La Sfânta Liturghie au mai participat Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, şi numeroşi credincioşi.

La final, Înalt Preasfinţitul Casian l-a felicitat pe Patriarhul României în numele ierarhilor prezenţi la Sfânta Liturghie.

"Preafericirea Voastră, aţi convertit teologia sistematică şi didactică în teologie sacramentală şi sfinţitoare, în educaţia creştină, în zidirea de biserici, mănăstiri şi centre sociale, care se încoronează astăzi cu temelii puternice ale Catedralei Mântuirii Neamului nostru românesc. Fie ca această ctitorie şi la noi, la români, să fie, "de la tinereţe până la bătrâneţe", temeiul unităţii prin dreapta credinţă pe care o propovăduiţi şi o apăraţi, educaţie creştină, cum s-a văzut aseară cu atâţia copii şi tineri, care vibrează la Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos", a arătat în cuvântul său Înalt Preasfinţitul Casian.

Înalt Preasfinţia Sa a oferit, apoi, Patriarhului Daniel, în numele membrilor Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, icoana "Maica Domnului - Prodromiţa", precum şi un acoperământ pentru Sfintele Vase, brodat cu chipurile Sfântului Daniil Proorocul şi Sfântului Daniil Sihastrul.

În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Daniil, dar şi a Sfântului Daniil Sihastrul, pomenit de Biserică ieri.

"Sfântul Prooroc Daniil, care are simţul responsabilităţii, întrucât numele lui înseamnă "Dumnezeu este Judecătorul meu", adică suntem răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce vorbim şi făptuim. De asemenea, suntem răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru cei care sunt încredinţaţi nouă spre îndrumare pe calea mântuirii. Mâine prăznuim amintirea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. Cei doi sfinţi, Daniil Proorocul şi Daniil Sihastrul, au primit de la Dumnezeu darul sfătuirii celor care au răspundere mare. De aceea, întotdeauna, trebuie să avem în jurul nostru şi oameni care ne sfătuiesc, care ne îndeamnă să facem binele şi să nu gândim de unul singur. Acest principiu al consfătuirii şi al consultării ca formă dinamică a comuniunii şi a cooperării se păstrează în Biserica noastră, şi atât cei care au răspundere pastorală, cât şi cei care au trăit în pustie ne spun că mântuirea vine prin multa sfătuire. Aceşti sfinţi ne îndeamnă ca noi să cunoaştem mai întâi voia lui Dumnezeu şi apoi să sfătuim pe credincioşii simpli, pe oamenii cu răspunderi mai mari în Biserică şi în societate să fie împlinitori ai voii lui Dumnezeu, aşa după cum profeţiile marilor profeţi s-au împlinit, nu pentru că erau rodul gândirii omeneşti, ci pentru că erau inspirate de Duhul lui Dumnezeu", a arătat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

După Sfânta Liturghie, în Sala "Europa Christiana" din Palatul Patriarhiei, a avut loc un moment festiv dedicat zilei onomastice a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Aici, Grupul de colindători "Gura Izvorului" din Vatra Moldoviţei, judeţul Suceava, a colindat şi urat pe cei prezenţi la onomastica Patriarhului României. La final, aceştia au fost felicitaţi de Patriarhul României că păstrează tradiţiile şi credinţa şi au primit daruri din partea Preafericirii Sale.