Patriarhul României va efectua o vizită canonică în Germania
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, însoţit de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită canonică în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, în perioada 9-12 septembrie, la invitaţia Înalt Preasfinţitului Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.
Sâmbătă, 10 septembrie, delegaţia Bisericii Ortodoxe Române va ajunge în landul Bavariei, unde va avea întâlniri cu reprezentanţii Bisericii Catolice şi ai Bisericii Evanghelice. Astfel, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se va întâlni cu Eminenţa Sa Cardinalul Reinhard Marx, Arhiepiscopul catolic de Freising şi München, precum şi cu Excelenţa Sa Johannes Friedrich, Episcopul evanghelic al Bavariei. În cursul după-amiezei, delegaţia va vizita şi Consulatul General al României din München. În ultima parte a zilei, Preafericirea Sa se va întâlni cu doamna Barbara Stamm, preşedintele parlamentului bavarez. "Cu acest prilej, vor fi discutate împreună cu autorităţile locale aspecte ale sprijinului constant acordat Mitropoliei Ortodoxe Române din Germania", informează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Piatră de temelie pentru viitoarea biserică românească din München Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi şi preoţi ortodocşi români şi ai altor Biserici Ortodoxe surori din Europa, va pune piatra de temelie pentru viitoarea biserică ortodoxă românească din München, cu hramurile "Înălţarea Sfintei Cruci" şi "Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica", duminică, 11 septembrie, ocazie cu care va săvârşi şi Sfânta Liturghie. Tot duminică, Patriarhul României va adresa un mesaj în timpul festivităţii de deschidere a celei de-a 25-a Întâlniri Internaţionale pentru Pace organizată de Comunitatea Sant-Egidio la München, cu tema "Destinaţi la convieţuire" ("Bound to live together"). În cadrul acestui eveniment, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române se va întâlni cu Excelenţa Sa domnul Christian Wulf, preşedintele Germaniei. Luni, 12 septembrie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va prezenta o expunere intitulată "Dialog teologic şi cooperare ecumenică", în cadrul forumului cu tema "Unitatea creştină şi dragostea pentru cei săraci", organizat ca parte a Întâlnirii Internaţionale pentru Pace, la care va participa şi doamna Angela Merkel, cancelarul Germaniei, informează Biroul de presă. În cursul aceleiaşi zile, delegaţia Patriarhiei Române se va întâlni cu domnul Marcel Huber, ministrul secretar de stat al Guvernului bavarez, pentru a discuta aspecte privitoare la sprijinirea comunităţii româneşti din Bavaria. Patriarhul României se va întoarce la Bucureşti în seara zilei de 12 septembrie 2011.