Patrimoniul religios și cultural din Ludișor, Braşov

Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 20 Ianuarie 2017

Vechile așezări din Țara Făgărașului păstrează până astăzi nenumărate comori ale Ortodoxiei românești: locașuri de cult istorice, obiecte de patrimoniu, tradiții și obiceiuri seculare. Unul din aceste sate făgărășene este și localitatea Ludișor, din județul Brașov, unde cele două biserici și muzeul parohial duc mai departe moștenirea lăsată de românii de altădată.

Parte a comunei Voila, satul Ludișor încântă pe cei care poposesc aici pentru prima oară prin frumusețile naturii înconjurătoare, așezarea caselor vechi și ospitalitatea oamenilor. Din monografia parohială aflăm că Ludișorul are o suprafață de 980 hectare și se învecinează la nord cu satul Dridif, la nord – est cu Luța, la vest cu Voivodenii Mari, la sud cu Gura Văii și Pojorta, iar la est cu satul Iași. Același document menționează că vatra satului cuprinde 152 de locuri de casă, iar teritoriul localității este străbătut de cinci cursuri de apă, având direcția sud-nord, toate vărsându-se în râul Olt. Cel mai mare este pârâul Netotul, care izvorăște din munte, străbate satul Gura Văii (odinioară Netotu) și partea de est a Ludișorului. Din Netotu se desprinde Iazul, iar din acesta Neagra. Alte două cursuri de apă, Valea Caselor și Pârâul Tișul, își au izvoarele La Tufe, la intersecția cu hotarul satului Pojorta.

Numele localității se pare că ar veni de la întemeietorul acesteia, mărturie în acest sens fiind existența unei familii a lui Vasile Ludișor, atestată în perioada 1632-1640. A fost o familie veche, cu prestigiu în viața socială și politică a Țării Făgărașului. În 1675, nobilul Toma Ludișor, fiu sau nepot al lui Vasile Ludișor, a fost cooptat de principesa Szuszanna Lorantffy în aparatul administrativ al Cetății Făgăraș, în funcție de sameș. Satul nu a apărut, asemenea altor comunități, prin strămutarea în masă a unei populații, ci prin inițiativa unei persoane, în jurul căreia ulterior s-au grupat și așezat alte familii. Monografia parohială menționează cele mai des întâlnite nume de familii din sat: Ganea, Fătu, Zaharia, Drăghici, Popa, Iaru, Comanici, Stroia, Sinea, Sârbu, pentru că după secolul al XIX-lea au apărut familii noi, care se întâlnesc și astăzi: Brezean, Drugă, Streza, Lăcătuș, Naneș, Trâmbițaș, Sucaciu, Vlad, Mailat.

Două comunități

Satul este atestat documentar prima dată la 8 mai 1476, când Basarab cel Bătrân (Laiotă) a întărit prin hrisov boierului Ștefan Șerban și fratelui său Aldea, jumătate din Șinca, cu muntele Nemaia și un alt munte, jumătate din Ludișor, cu muntele Ludișor și șapte țigani cu fii lor. Informația apare pe un manuscris în original, rupt.

În 1698 o parte a populației a trecut la uniație, sub presiunea Curții de la Viena, aceasta promițându-le românilor care vor părăsi credința ortodoxă egalitate în drepturi cu națiunile privilegiate și egalitate confesională cu catolicii și protestanții din Transilvania. La 20 iulie 1711, 15 familii din Ludișor au semnat actul de unire numit „Subscriptiones Dominorum et Nobilum Unitorum Districtum Fogorasiensis, in Ano Domini 1711 die Iuli”.

Istoricul Nicolae Stoicescu, în lucrarea „Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor medievale din Transilvania”, menționează că în Ludișor a existat chiar și un protopopiat greco-catolic, informația apărând în registrul conscripției organizate în Ardeal la cererea episcopului unit Inocențiu Micu-Klein, în 1733. În același document este menționat și preotul ortodox Andronie care slujea într-o biserică. Așadar, în sat a rămas și o comunitate ortodoxă, cu preot și locaș de cult.

Două locașuri de cult

În secolul al XIX-lea se construiau în Ludișor două biserici mari, de piatră, care să fie folosite de cele două comunități: Biserica de Sus, ortodoxă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” și Biserica de Jos, greco-catolică, cu hramul „Sfânta Treime”. Pe lângă cele două biserici au funcționat și două școli confesionale, care au activat separat până la 1890, când au trecut sub conducerea unui singur învățător, însă uniunea a durat doar până în 1907, an în care cele două școli s-au separat din nou, fiecare având propriul învățător. Școala de sus, ortodoxă, l-a avut ca învățător pe Iacob Drugă, iar școala de jos, unită, pe Șofron Popa. În 1921, după Marea Unire, ciclul primar a devenit obligatoriu și s-a înființat Școala Primară de Stat din Ludișor, cu cei doi învățători. În 1948, cele două comunități s-au unificat și au devenit o singură parohie ortodoxă, păstorită de preotul Miron Stroia la acea vreme.

Biserica închinată Maicii Domnului

Cele două biserici de piatră ale celor două comunități din vremurile trecute au fost ridicate pe locul a două biserici de lemn. Prima biserică, cu hramul „Adormirii Maicii Domnului” a fost zidită în perioada 1860-1865, sub îndrumarea preotului Gheorghe Zaharia, care a slujit în parohie peste cincizeci de ani. Biserica are la intrare o poartă de zid de cărămidă, pe care apare anul 1870.
Materialele de construcție au fost procurate de Consiliul parohial, din donațiile credin­cioșilor greco-catolici şi ortodocși, dar și din parohiile învecinate. Pe lângă bani, fiecare familie a contribuit cu produse în natură, cu materiale de construcție, cu mâncare pentru lucrători, mână de lucru la producerea cărămizii, la zidire și la dulgherit. Este posibil ca cele două biserici să fie construite de același meșter, deoarece ambele au aceeași formă de navă cu pronaos, naos și altar, cu turle înalte de formă conică. Materialul folosit la construcția zidurilor este piatra, cărămida și mortarul din var stins și nisip.

În 1975 a fost refăcut aco­perișul acestei biserici. În perioada 1985-1989, locașul de cult a fost pictat de Virgil Pavel, împreună cu soția sa, Livia. Sculptura iconostasului și a ușilor a fost făcută de Igor Dumitrescu. În 1990 s-a reparat zidul pe partea de vest a bisericii și tot atunci au fost făcute stranele de stejar. Biserica a fost sfințită pe 3 noiembrie 1990 de Înaltpreasfin­țitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei și Europei de Nord, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului în acea perioadă.

În 2008 s-a refăcut pictura din pridvorul bisericii, de către pictorul Romulus Ghețea din Luța, cheltuielile fiind suportate de familia Ioan și Maria Pleșa din Austria. În 2012 s-a completat numărul stranelor de stejar printr-o donație a familei epitropului Nicolae Drugă.

Biserica are două clopote: unul mare, cu inscripția „Fabrica Nicolae Ionescu- București”, cumpărat de credincioșii orto­docși în anul 1926, împreună săteni plecați în Statele Unite ale Americii, și un clopot mai mic cu inscripția „Turnat de Antoniu Novotny – Timișoara 1913 - N. 3170”.

Biserica închinată Sfintei Treimi

Cel de-al doilea locaș de cult al comunității actuale a fost construit în perioada 1865-1872, sub îndrumarea preotului Ioan Pop, care a păstorit în perioada 1852-1910. Materialele de construcție au fost procurate de Consiliul parohial greco-catolic din donațiile credincioșilor uniți şi ortodocși, dar și din parohiile învecinate. Meșter constructor a fost Johann Woner din Făgăraș. Biserica nu are pictură și n-a fost sfințită la acea vreme de un arhiereu.

Băncile din biserică au fost construite de Ilarie Fetu și familia sa din Cleveland, SUA, și au fost donate bisericii în data de 5 septembrie 1920. În 1975 a fost refăcut acoperișul și s-a acoperit cu țiglă. În 1988 au fost montate geamuri exterioare noi. În 1991 s-a înlocuit balconul din lemn cu unul construit din beton armat, cu ajutorul donațiilor făcute de familiile Constantin și Viorica Popa, de la numărul 156 (partea superioară a balconului și stâlpii de susținere) și de copiii lor, Ioan și Dorina Popa (treptele și partea de lemnărie).

În 1992, biserica a fost zugrăvită în interior de preotul Marian Oțil, paroh în acea perioadă. În anul 2003 au fost montate geamuri noi pe interior, prin contribuția benevolă a credin­cioșilor. În 2004 a fost refăcut în întregime acoperișul turnului.

Și această biserică are două clopote: unul mare, pe care se află inscripția „Făcut din colecția benevolă pentru biserica greco-catolică, Ludișor 1926”, și unul mai mic, pe care stă scris „Acest clopot s-au făcut bisericii greco-catolice în Ludișor - 1913”.

În ultima perioadă, acest locaș de cult a fost supus unor ample lucrări de reparații și renovare. În perioada 2010-2016, sub îndrumarea actualului paroh de la Ludișor, Marius Vasile Dobrin, s-a zugrăvit exteriorul, s-a restaurat dușumeaua, s-au înlocuit ferestrele și s-a rezidit Sfânta Masă. Biserica a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului pe 27 noiembrie 2016.

„În fiecare an am încercat să trudim și să aducem laudă, jertfă și darul nostru lui Dumnezeu, din mâinile noastre, cu eforturi zilnice. Când am venit în această parohie am promis că vom păstra ce s-a făcut și vom încerca să completăm cele de trebuință. Ne-am hotărât cu câțiva ani în urmă să înfrumusețăm această biserică, cu hramul Sfintei Treimi pentru a primi darul târnosirii. Am trudit, am muncit împreună și am jertfit fiecare după putință și după dragostea față de Domnul. Pe lângă reparațiile făcute am înzestrat locașul de cult și cu obiecte noi de cult. Ne-am propus ca și cealaltă biserică să o reînfrumusețăm”, ne-a spus părintele Marius Vasile Dobrin.

Centru catehetic și muzeu

În fosta casă parohială și școală confesională a Bisericii „Sfânta Treime” a fost amenajat în această perioadă și Centrul catehetic „Părintele Arsenie Boca” și un muzeu al satului unde sunt expuse cele mai valoroase piese de patrimoniu religios, costume și obiecte populare. Chiar dacă satul actual trăiește din plin drama depopulării, jumătate din cele 70 de gospodării fiind locuite de fii ai satului doar vara sau perioade scurte din an, parohia încearcă să dinamizeze viața comunitară prin intermediul acestui centru catehetic și educativ.

„Din anul 2014, pe perioada lunilor iulie-august desfăşurăm proiectul «Școala de vară la Ludișor», unde toți copiii au parte de activități creative, muzicale, plimbări în natură, încercând să-i apropiem cât mai mult de Biserică. Copiii au participat la programele organizate de Patriarhia Română, cum ar fi «Hristos împărtășit copiilor» şi «Micul ludișorean învață iubirea lui Hristos». S-a încercat cu succes și punerea în valoare a portului popular și a valorilor tradiționale prin diferite manifestări artistico-culturale, cum ar fi șezători în sat, în februarie 2011 și ianuarie 2015, obiceiuri de iarnă, în 2011 și 2012, Sceneta «Nașterea Domnului» în 25 decembrie 2014”, ne-a mai spus parohul.

Tot în acest centru func­ționează biroul parohial, arhiva, biblioteca și muzeul parohiei. Prin eforturile lui Nicolae Drugă și Ioan Ciungara din Ludișor, cu ocazia sfințirii bisericii s-au adunat poze, dovezi ale istoriei de peste 100 de ani a traiului de pe aceste meleaguri, expuse pentru a fi văzute de toți cei care vor să afle mai multe despre portul, datinile și obiceiurile satului.

„Din anul 2010, prin implicarea doamnei preotese Roxanda Dobrin, a luat ființă corul de femei, înfrumusețând astfel cântarea bisericească la slujbele bisericii. În anul 2013, prin osteneala enoriașilor parohiei, a fost ridicată o troiță închinată eroilor satului căzuți în cele două războaie mondiale. Familiile ne­voiașe, persoanele văduve sunt ajutate prin proiecte filantropice ale parohiei cu alimente sau cu obiecte de uz personal”, ne-a mai spus părintele Marius Vasile Dobrin.