Patronatele refuză să ia o decizie privind salariul minim în 2010

Data: 23 Octombrie 2009

Patronatele susţin că vor continua discuţiile privind stabilirea salariului minim pe economie pentru anul 2010, dar că nu vor lua nici o decizie până când nu vor avea datele macroeconomice şi strategia anticriză pe care şi-o propune viitorul Executiv. Preşedintele UGIR 1903, Cezar Corâci, a declarat, miercuri, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că patronatele au propus ca discuţiile pe marginea salariului minim pe economie să fie amânate până când va fi cunoscut cadrul macroeconomic şi strategia cu măsurile anticriză pe care o va propune viitorul Executiv.

„Suntem foarte îngrijoraţi de ce se întâmplă în economie. Preţurile vor creşte foarte mult de la 1 ianuarie 2010, ceea ce va duce şi la o creştere a costurilor de producţie şi va fi imposibilă o creştere a salariului minim.(…) Nu cred că poate fi luată o decizie coerentă în condiţiile în care noi nu avem date macroeconomice“, a explicat Corâci. Patronatele au propus, în întâlnirea de miercuri, ca valoarea salariului minim să fie de 650 de lei cu condiţia îngheţării grilei din Contractul Colectiv de Muncă, sau 705 lei dacă se elimină grila.