Patru decenii de slujire în Biserica Ortodoxă
Am primit cu întristare vestea trecerii din această viaţă a părintelui protopop Ignatie Peckstadt, preot paroh al Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Gent‑Flandra, Belgia.
Plecarea lui dintre noi reprezintă o pierdere atât pentru familia sa, cât şi pentru credincioşii pe care i‑a păstorit, precum şi pentru cei care l‑au cunoscut şi apreciat.
Preot jertfelnic şi smerit, apărător al valorilor Ortodoxiei în Occident şi promotor al dialogului intercreştin, părintele Ignatie a călătorit de mai multe ori în România şi în alte ţări ortodoxe din Balcani, unde a cunoscut bogăţia şi frumuseţea Bisericii de Răsărit. El rămâne un exemplu de părinte duhovnicesc prin răbdarea şi căldura sufletească arătate faţă de credincioşii care‑i cereau ajutorul duhovnicesc, într‑o societate individualistă şi, mai ales, în condiţiile noilor provocări ale secularizării şi relativizării idealurilor creştine.
La acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, ne rugăm Milostivului Dumnezeu să primească alături de slujitorii Săi sufletul părintelui protopop Ignatie Peckstadt.
Totodată, împărtăşim părinteşti condoleanţe Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Athenagoras şi binecuvântări părinteşti familiei îndurerate, precum şi tuturor credincioşilor pe care i‑a povăţuit spiritual de‑a lungul slujirii sale preoțești.
Dumnezeu să‑l odihnească în lumina Sa şi pomenirea lui să fie veşnic vie!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la funeraliile părintelui protopop Ignatie Peckstadt, Parohia îSfântul Apostol AndreiÎ din Gent‑Flandra, Belgia, 14 mai 2016.