Pe Dealul Patriarhiei vor răsuna clopote noi

Turnarea unor clopote este un eveniment unic în viaţa unei biserici sau a unei comunităţi, datorită duratei lungi de viaţă a acestora. Cele mai multe pot fi folosite câteva sute de ani, însă unele au o durată de viaţă chiar şi de aproape o mie de ani. Din primăvara acestui an, au început ample lucrări de restaurare a Catedralei patriarhale, în acelaşi timp avându-se în vedere şi achiziţionarea a patru noi clopote care le vor înlocui pe cele vechi, deteriorate, din clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei. Cele patru clopote au fost binecuvântate, după o veche rânduială liturgică păstrată cu stricteţe în Ortodoxie, de o delegaţie a Patriarhiei Române, în timpul turnării lor la celebra turnătorie de clopote Grassmayr, din Innsbruck - Austria.

Anul acesta se împlinesc 350 de ani de când Biserica actualei Catedrale patriarhale, ctitorită de voievodul Ţării Româneşti, Constantin Şerban Basarab (1654-1658), a fost sfinţită de patriarhul Macarie al Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu mitropolitul Ştefan al Ţării Româneşti şi cu episcopii de Râmnic şi de Buzău. Câţiva ani mai târziu, s-a mutat aici, de la Târgovişte, şi reşedinţa Mitropolitului Ţării Româneşti, în timpul domniei voievodului Radu Leon (1664-1669). În anul 1925, această biserică a devenit Catedrală patriarhală, fiind simbolul Patriarhiei Române. Delegaţie trimisă de Patriarhie pentru a binecuvânta clopotele Din primăvara acestui an, au început ample lucrări de restaurare a Bisericii patriarhale, dar, în acelaşi timp, s-a avut în vedere şi achiziţionarea a patru noi clopote, care vor fi instalate în clopotniţa ridicată de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu în anul 1698, la răsărit de altarul bisericii, unde s-a aflat, odinioară, poarta de intrare în mănăstirea ce poartă hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. De aici, bucureştenii au auzit clopotele bătând, chemându-i pe cei vii la rugăciune (vivos voco), plângându-i pe cei morţi (mortus plango) şi izgonind fulgerele şi norii pe timp de furtună (fulgura frango), vreme de trei veacuri şi jumătate. Acestea sunt însă funcţiile unor clopote obişnuite. Clopotele Catedralei mitropolitane, mai apoi patriarhale, au bătut însă în momente unice ale istoriei noastre: la întronizările mitropoliţilor şi patriarhilor, dar şi la moartea acestora, la investirea domnilor Ţării Româneşti sau atunci când ţara a fost cuprinsă de bucurie sau de tristeţe. În luna iulie a acestui an, cu aprobarea şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a început turnarea a patru clopote ce vor înlocui pe cele vechi, deteriorate, din clopotniţa de pe Dealul Patriarhiei. Delegaţia trimisă de Preafericirea Sa la Innsbruck (Austria), pentru a binecuvânta turnarea clopotelor, o veche rânduială liturgică păstrată cu stricteţe în Ortodoxie, a fost formată din: Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. dr. Gheorghe Ispas, Consilier Patriarhal la Sectorul „Catedrala Mântuirii Neamului“ şi pr. conf. dr. Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian“ a Universităţii din Bucureşti. Delegaţia a fost însoţită de domnul inginer Corneliu Revencu, directorul S.C. APEL INDUSTRIES S.R.L. Arad, reprezentantul firmei Grassmayr pentru ţara noastră, care se va ocupa de montarea şi armonizarea clopotelor. „Pummerin“ - simbol al păcii şi al libertăţii în Austria După străbaterea României şi a Ungariei, delegaţia a ajuns la Viena, unde a vizitat celebrul Dom al Sfântului Ştefan, simbolul Vienei şi al Austriei, din al cărui turn de nord bate, la momente deosebite, celebrul clopot numit „Pummerin“, cu o greutate de peste 20 de tone. Acesta este cel de-al treilea clopot ca greutate din Europa, fiind tras numai de Anul Nou, când se transmite în direct la Televiziunea austriacă, şi la marile sărbători catolice. Clopotul a fost, iniţial, turnat în 1711, după eliberarea Vienei de asedierea turcilor din anul 1683, din 180 de tunuri cucerite de la turci. După distrugerea lui în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, clopotul a fost returnat în 1951, aflându-se, azi, sub verificarea şi supravegherea atentă a firmei Grassmayr. Întâlnirea cu acest clopot şi istoria lui ne pune în faţa unei teme fundamentale pentru existenţa clopotelor: clopotele şi războiul. Pe timp de război, clopotele sunt topite şi se fac din ele tunuri şi arme, în vreme ce, pe timp de pace, se topesc tunurile pentru a se face din ele clopote. Foarte adesea se întâlneşte pe clopote inscripţia: „Pacea să fie primul lui sunet“. După al Doilea Război Mondial, s-au turnat clopote cu inscripţia: „Cine se atinge de mine, pierde războiul, acesta este un lucru probat de două ori“ (în limba germană sunt două versuri cu rimă: „Wer mich berührt, den Krieg verliert, zwei mal schon ausprobiert“). Clopotul este un simbol al păcii şi al libertăţii. El vesteşte pacea şi este aducător de pace. După veacul al 15-lea, odată cu dezvoltarea tunurilor, cea mai dorită pradă de război era formată din clopote. „Clopotele sau banii“ era strigătul care a însoţit armate întregi până la finele veacului al XIX-lea. Pe valea Dunării, până la Innsbruck Din Viena, delegaţia a străbătut frumoasa vale a Dunării din Austria, care se întinde între Capitală şi Linz, trecând pe lângă abaţii medievale, mănăstiri construite în stil baroc, pajişti înverzite şi mici sate situate de-a lungul malurilor. De la Linz, drumul trece pe lângă Salzburg, continuându-se pe valea Innului, râu pe care este situat şi oraşul Innsbruck (numele înseamnă „podul peste Inn“). Capitala Tirolului este unul dintre cele mai frumoase oraşe de mărimea sa din întreaga lume, versanţii abrupţi ai Alpilor ridicându-se la nord de oraş, ca un zid tremurător albastru-verzui, învăluit adesea în nori. Răspântie comercială a drumurilor de peste Alpi, care unesc toate punctele cardinale ale Europei, Innsbruckul şi-a păstrat aerul de oraş vechi, chiar dacă este impregnat de spiritul barocului. Orice tur al oraşului include şi celebra turnătorie de clopote Grassmayr, unde, anual, vin mii de turişti din întreaga lume, pentru a participa la turnarea clopotelor şi pentru a vizita frumosul muzeu al firmei. Vizitatorii sunt îndemnaţi să vadă, în apropierea Innsbruckului, în localitatea Mösern, „Clopotul Păcii“ (The Peace Bell, Friedensglocke, La cloche de la paix, La campana della pace), realizat în 1997 de către firma Grassmayr, având o greutate de 10.180 kg, care sună prelung în fiecare zi la ora 17:00, în semn de bună înţelegere între locuitorii întregului ţinut al Alpilor. Turnătoria de clopote Grassmayr La Turnătoria de clopote Grassmayr s-a aflat şi delegaţia română în ziua de 23 iulie 2008, când au fost turnate cele patru clopote ale Patriarhiei Române. În timp ce erau făcute ultimele pregătiri pentru turnarea aliajului de cupru şi staniu în formele de lut, pregătite cu atenţie timp de şase săptămâni, s-a început slujba de binecuvântare a turnării, în care Domnul a fost lăudat şi rugat să binecuvânteze clopotele ce vor fi turnate spre slava Numelui Său cel Sfânt, pentru ca glasul sunetului lor să-i întărească pe credincioşi în evlavie şi credinţă, pentru a birui duşmănia satanei, şi să alerge la rugăciune în Biserica Sa cea sfântă. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, alături de pr. Gheorghe Ispas şi pr. Daniel Benga. Preasfinţitul Varsanufie s-a rugat ca prin glasul clopotelor acestora să se potolească furtunile, vânturile şi grindinele, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor. Pe lângă clericii din delegaţie, toţi angajaţii prezenţi ai firmei au rostit rugăciunea „Tatăl nostru“, evenimentul încheindu-se prin cântarea prochimenului Învierii Domnului: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni“. Clopotele turnate au următoarele caracteristici tehnico-muzicale: 1. Ö145, do#(reb1), 1.850 kg; 2. Ö132, re#(mib1), 1.390 kg; 3. Ö108, fa#(solb1), 745 kg; 4. Ö86, la#(sib1), 380 kg. Nu a fost schimbat clopotul de 9 tone, acordat pe nota DO#. Pentru acest clopot a fost schimbat sistemul de acţionare cu unul nou, foarte performant. După turnarea celor patru clopote, care vor trebui să intre în armonie cu un al cincelea clopot (cel mai mare dintre ele), Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul a oferit familiei Grassmayr o icoană cu Maica Domnului din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca semn al preţuirii şi ca binecuvântare. Familia Grassmayr a mulţumit delegaţiei române, exprimâdu-şi bucuria şi onoarea de a fi turnat clopotele celei mai înalte instituţii bisericeşti din România. La eveniment au participat câteva zeci de creştini din întreaga lume, care au auzit pentru prima dată de Ortodoxia românească. Secretele clopotelor familiei Grassmayr Ceea ce uimeşte la Familia Grassmayr este credinţa şi relaţia vie pe care o are cu Dumnezeu, Căruia îi încredinţează în rugăciune fiecare turnare de clopot, neuitând a-L preaslăvi după reuşita acesteia. La fel ca şi Ordinul Iezuiţilor, care au ca motto al întregii lor lucrări „Omnes ad majorem Dei gloriam“ (Totul spre o mai mare slavă a lui Dumnezeu), Familia Grassmayr şi-a ales ca sintagmă a lucrării pe care o desfăşoară primele cuvinte notate în jurnalul de călătorie al lui Bartlme Grassmayr, unul dintre strămoşii familiei Grassmayr, „Soli Deo Gloria“ (Numai lui Dumnezeu slavă). După ce acesta îşi făcuse ucenicia mai mulţi ani în diferite locuri din lume, întors în anul 1599 în Tirol, a turnat primul clopot, ca piatră de temelie pentru afacerea familiei Grassmayr. Cunoştinţele despre turnarea clopotelor au fost cu grijă păstrate de-a lungul celor peste 400 de ani trecuţi de atunci, îmbogăţite cu noi descoperiri şi transmise din tată în fiu ca o moştenire, de-a lungul celor 14 generaţii. Secretul clopotelor Grassmayr este păstrat de atunci cu mare grijă de către urmaşi, astfel că acestea bat azi pe toate continentele lumii, în peste 100 de ţări. Procesul de realizare al unui clopot începe cu calcule matematice şi muzicale, se continuă cu realizarea formei de cărămidă şi lut în care se toarnă bronzul şi se încheie cu îndepărtarea lutului uscat, după un proces de întărire a aliajului care durează zile, uneori săptămâni. Calculele Grassmayr furnizează dimensiunea clopotului care se transpune pe un şablon, cu ajutorul căruia se realizează forma de turnare din argilă. La turnarea clopotului, pasul decisiv îl constituie momentul în care aliajul, încălzit la o temperatură de 1.150 de grade Celsius, curge în forma clopotului. O influenţă aparte asupra calităţilor clopotelor Grassmayr o are răcirea controlată, într-o foarte lungă perioadă de timp. Clopotele Patriarhiei Române trebuiau să rămână în formele în care au fost turnate mai mult de o săptămână, în funcţie de mărimea fiecăruia. Puritatea aliajului este o condiţie indispensabilă pentru a obţine un clopot de calitate. Prezenţa impurităţilor are o mare incidenţă asupra timbrului şi sonorităţii clopotelor. Aliajul de bronz pentru clopote, utilizat de turnătoria Grassmayr, este următorul: 78% cupru electrolitic cu puritatea electrolitică de 99,99%; 22% staniu electrolitic cu puritatea de 99,99%; impurităţi 0,1% (plumb şi zinc). Clopotele Grassmayr - instrumente muzicale Clopotele firmei din Tirol sunt adevărate instrumente muzicale, generând, prin structura lor complexă, mai mult de 50 de tonalităţi diferite. Sunetul generat prin lovirea unui clopot Grassmayr se compune în principal din octava inferioară, qvinta, terţa şi octava superioară, toate realizate cu o precizie de şaisprezecimi de semiton. Cea mai importantă este armonizarea tonurilor în interiorul unui clopot, cât şi a mai multor clopote între ele, în cadrul unei clopotniţe mai mari. În natură, se întâlnesc zgomote şi sunete. Clopotele Grassmayr reuşesc să realizeze cu prisosinţă mai multe tonuri muzicale, cât şi armonia acestora. Pentru realizarea unui clopot ca instrument muzical, este nevoie atât de o proiectare perfectă a mărimii, grosimii, înălţimii etc. ale acestuia, cât şi de acordarea clopotului, o tehnică a meseriei tradiţionale care constă în modificarea foarte lejeră a profilului clopotului după turnare, cu scopul de a obţine note muzicale juste. În cazul clopotelor sau carilonurilor Grassmayr, acordajul individual după referinţă este obligatoriu. Nu se poate concepe extensia clopotelor unei biserici fără analiza sonoră a clopotelor existente şi alegerea celor noi, în funcţie de tonalităţile găsite. Fiecare clopot este testat înainte de livrare cu un program de analiză sonoră şi este acordat. De regulă, Grassmayr toarnă clopotele din semiton în semiton, pe trei game, ceea ce semnifică 40 de clopote de la 22 kg la 17,5 tone. În mod special, pot fi turnate şi clopote de maximum 50 de tone. Acţionate cu ajutorul unui calculator, echipat cu antenă GPS Fiind o turnătorie care se respectă, Grassmayr asigură întreaga tehnică de acţionare a clopotelor aflate în clopotniţă. Nucleul central al acestei tehnici îl constituie un calculator de proces, echipat cu antenă GPS şi telecomandă GSM. Interfaţa cu fiecare clopot asigură 3 viteze pentru mersul înainte şi una de frânare, cât şi urmărirea perioadei libere de oscilaţie a clopotului, care este un pendul şi a cărui ascilaţie trebuie respectată. Acest „feedback“ este important nu doar la controlul acţionării motorului, ci şi la frânarea automată a clopotului în cazul unei anomalii (ruperea unui şurub, ruperea lanţului, cutremur etc.). Tehnica de acţionare este produsă în Trinegen (Elveţia), de către Firma Muff, care are o vechime de şase generaţii în domeniu. Firma „Apel Industries“ din Arad reprezintă de mai mult de şase ani firmele Grassmayr şi Muff în România, oferind consiliere, execuţie, montaj şi service în România şi Republica Moldova. Pentru clopotniţa Patriarhiei Române, în care vor suna cinci clopote, armonia tonurilor şi a cântării a fost gândită de domnul inginer Corneliu Revencu, dimpreună cu pr. prof. dr. Constantin Drăguşin, dirijorul Coralei Patriarhale. Clopotele Catedralei patriarhale din Bucureşti au o semnificaţie îndoită. Ele sunt un fel de mesaj sonor, adresat urbi et patriae, cetăţii şi ţării. Atunci când sună, ele cheamă întreg oraşul, dar şi întreaga ţară la rugăciune, pentru că de aici se vor transmite la Radio TRINITAS şi la TRINITAS TV slujbele şi evenimentele Bisericii noastre. Clopotele turnate la Innsbruck, prin purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, vor suna spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria oamenilor sute de ani, din clopotniţa Patriarhiei Române. ▲ Simbol al vestirii Evangheliei Pornindu-se de la exegeza Vechiului Testament, unde trâmbiţele chemau poporul la rugăciune, clopotele au fost considerate simbol al vestirii Evangheliei. Părintele Alexander Schmemann, în celebra sa lucrare „Euharistia - Taina Împărăţiei“, considera că Sfânta Liturghie este, în primul rând, o Taină a Adunării. Hristos a venit „pentru ca pe fiii împrăştiaţi ai lui Dumnezeu să-i adune într-una“ (Ioan 11, 52). Atunci când clopotele ne cheamă, în fiecare duminică şi sărbătoare, nu ne ducem pentru rugăciunea individuală, ci pentru ca să ne adunăm în Biserică. Primul sens al cuvântului biserică nu este locaşul de piatră, ci adunarea noastră în numele lui Hristos. Astfel, chemarea clopotelor este glasul lui Dumnezeu, prin care îşi adună Biserica sa din cele patru vânturi. Sunetul clopotului este glasul lui Dumnezeu. El punctează timpul, făcând ca acesta să nu fie timp fără sens, ci timp punctat de sensul istoriei lui Dumnezeu cu lumea. Atunci când sunetul clopotului punctează timpul, acesta se umple de sens. Clopotele participă la viaţa umană în totalitatea sa. Aceasta înseamnă chiar şi la veşnicia noastră, cântând atunci când părăsim lumea aceasta, în drum spre împărăţia lui Dumnezeu. De la naştere până la moarte, sunetul clopotelor ne însoţeşte. Acestea Îl laudă pe adevăratul Dumnezeu, cheamă poporul, îi plânge pe morţi, alungă norii şi înfrumuseţează sărbătorile. Glasul clopotului simbolizează şi trâmbiţa cu care îngerul va vesti sfârşitul lumii şi învierea morţilor, pentru înfricoşătoarea Judecată de Apoi (Matei 24, 31; I Cor. 15, 52). Funcţii de utilitate publică în cadrul comunităţii Rolul social şi de coeziune al clopotelor este fundamental. Deşi au fost destinate iniţial serviciului liturgic, clopotele au avut şi în cadrul comunităţii diferite funcţii de utilitate publică. Până în vremea noastră, conform unui vechi obicei, diferite pericole publice (incendii, apropierea puhoaielor de apă, atacul în timp de război) se vestesc bătându-se clopotele. Într-un sat, glasul clopotului marchează viaţa atât de clar, încât orice schimbare dă totul peste cap. Sfinţirea unui clopot este un eveniment al întregului sat, clopotul satului fiind viitorul glas al lui Dumnezeu, pe care sătenii îl vor auzi. Prin slujba de sfinţire, clopotele devin obiecte liturgice necesare cultului şi sunt scoase din rândul obiectelor de drept comun, intrând în categoria res sacrae, o stare din care nu mai pot fi scoase niciodată. ▲ Cele mai vechi clopote provin din China Nu există cultură a lumii care să nu fi cunoscut şi folosit clopotele. Cuvântul clopot din limbile moderne europene (klok - în olandeză, klokke - în daneză, klocka - în suedeză, cloche - în franceză, Glocke - în germană, kolokol - în rusă) se pare că derivă de la celticul clocc. Termenul grecesc kampana este înrudit cu cel latin campana sau campanola şi cu cel slavon kampan, iar cel englez bell şi cel vechi latin tintinabulum sunt de provenienţă poetică. Cele mai vechi clopote provin din China, unde au fost turnate cu 3.000 de ani î.Hr. Din China s-au răspândit până în Europa, fiind cunoscute în Armenia şi în Egipt în secolul al VIII-lea î.Hr. În Vechiul Testament sunt amintiţi clopoţei atârnaţi de haina arhiereului. Cei 360 de clopoţei, atârnaţi până la călcâie de haina arhiereului (Ieşire 28, 29-31), arată timpul unui an, „anul Domnului primit“ (Isaia 61, 2; Luca 4, 19); ei predică şi vestesc măreaţa arătare a Mântuitorului (Cf. Clement Alexandrinul, Stromata V, 37.4). Creştinii au respins într-o primă fază clopotele, considerându-le legate de religiile de mistere şi de cultele păgâne. Începând cu secolul al IV-lea, au fost acceptate în mănăstirile Egiptului, pentru a regla ziua liturgică şi pentru chemarea fraţilor la rugăciune, dar şi pentru rolul lor apotropaic, de îndepărtare a duhurilor rele. Acceptarea clopotelor în creştinism este în strânsă legătură atât cu amintirea clopoţeilor de pe haina arhiereului din Vechiul Testament, cât şi cu amintirea trâmbiţelor, care anunţau poporului ales timpul jertfei şi sărbătorile în cadrul anului liturgic. Larg răspândite şi în Orient, la începutul mileniului al II-lea Din Orient, unde nu căpătaseră la început o largă utilizare, clopotele au fost preluate de călugării irlandezi care, în misiunile lor din secolul al XVI-lea, le-au adus pe continentul european. În Italia, de exemplu, se crede că ele au fost folosite pentru prima dată în Campania, iar cel care le-a introdus în Biserică ar fi fost Paulin de Nolla. În timpul împăratului Carol cel Mare, turnarea clopotelor a cunoscut un adevărat avânt, călugării benedictini devenind renumiţi pentru clopotele turnate în Evul Mediu. Transformările economice şi sociale ale Apusului au dus la naşterea oraşelor ca centre de comerţ şi negoţ, iar acest lucru a condus la preluarea sarcinii de a turna clopote de către meşteşugarii din acestea. Începând cu secolul al IX-lea, dar în special de la începutul mileniului al II-lea, clopotele şi clopotniţele au cunoscut o mare răspândire şi în Orient. Clopotniţa a devenit un element arhitectonic propriu mănăstirilor ortodoxe, existând adevărate capodopere de artă. Astăzi, toate bisericile din întreaga lume au clopote, chemându-i pe credincioşi la sinaxa liturgică şi vestindu-le atât bucuria, cât şi tristeţea legate de cei dragi. Mic sau mare, clopotul are aceeaşi formă, deosebindu-se doar prin scopul pentru care a fost turnat.