Pe scurt
Număr record de şomeri în Irlanda
Numărul persoanelor înscrise pe listele pentru ajutoare de şomaj în Irlanda a atins în ianuarie un nivel record, cel mai ridicat din 1967, de când este măsurat acest indicator, informează BBC News. Potrivit Biroului central de statistică (CSO), în luna ianuarie, 326.100 de persoane au făcut cereri pentru a primi ajutor de şomaj, faţă de 293.100 în decembrie. Tot în ianuarie, rata şomajului a crescut la 9,2%, cea mai înaltă din ianuarie 1998. Irlanda a intrat în recesiune în septembrie 2008, după două trimestre consecutive de scădere a produsului intern brut. Patronii care fac angajări ilegale vor fi sancţionaţi de UE Deputaţii europeni şi-au dat acordul de principiu pentru sancţionarea patronilor care fac angajări ilegale pe teritoriul Uniunii Europene, fie că este vorba despre firme sau persoane private, transmite AFP. Dispoziţiile adoptate cu o largă majoritate pun în practică un compromis negociat cu cele 27 de state membre ale UE şi armonizează gama de sancţiuni administrative, financiare şi penale - în cazurile grave - aplicate patronilor care angajează „sclavi“ şi filierelor de traficanţi de fiinţe umane. Europarlamentarii estimează între 4,5 şi 8 milioane numărul persoanelor care lucrează ilegal în UE în construcţii şi domeniul hotelier. Firmele şi filialele directe ale acestora vor fi expuse unor sancţiuni administrative, precum excluderea de la primirea de ajutoare publce sau obligaţia de a le rambursa, excluderea de pe pieţele publice timp de 5 ani sau chiar sistarea activităţii. Britanicii nu mai cumpără maşini noi Înmatriculările de maşini noi au scăzut în Marea Britanie cu 31% în ianuarie, din cauza scăderii cererii pe plan mondial, a anunţat Societatea Producătorilor şi Comercianţilor de automobile din Regatul Unit, citată de AP. Cota de piaţă a automobilelor cu motoare Diesel a crescut la 45,6%, a doua cea mai ridicată rată de creştere înregistrată vreodată. Totuşi, numărul automobilelor cu motoare Diesel înmatriculate a scăzut luna trecută cu 29,7%, comparativ cu ianuarie 2007. Analiştii se aşteaptă ca cererea de maşini în 2009 să fie de cinci ori mai scăzută decât în 2008. Înmatriculările de automobile mini au crescut în luna ianuarie cu 41%, singurul segment de piaţă care a crescut în Marea Britanie. Paul Everitt, preşedintele Societăţii Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile, a avertizat că „există o nevoie clară de stimulare a cererii pentru maşini noi pe piaţa din Marea Britanie“. El a cerut guvernului britanic să ofere stimulente pentru înlocuirea maşinilor vechi, aşa cum au adoptat deja unele state din UE. Ministrul britanic al Comerţului, Peter Mandelson, a anunţat, în 27 ianuarie, un pachet de sprijinire a industriei auto.