Pe scurt
Se fac plăţile pentru înfiinţarea culturilor de toamnă
Operaţiunile de plată a „ajutoarelor de minimis“ de 200 de lei/hectar, acordate producătorilor agricoli pentru înfiinţarea, în această toamnă, a culturilor agricole, au demarat. Potrivit lui Gheorghe Firu, directorul adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi, celor 14.354 de beneficiari ai ajutorului financiar guvernamental li s-au alocat 8,7 milioane de lei, sumă care va fi plătită până la sfârşitul lunii decembrie. Suma respectivă este destinată acoperirii cheltuielilor făcute de agricultori pentru însămânţarea a 43.521 de hectare de culturi, din care 38.388 de hectare de grâu, 2.540 de hectare de orz, 1.322 de hectare de rapiţă, 513 hectare de orzoaică şi 757 de hectare alte culturi. Potrivit sursei citate, ajutoarele distribuite au reprezentat pentru proprietarii de pământuri un adevărat „balon de oxigen“, fără de care suprafeţe mari de terenuri ar fi rămas abandonate. Nereguli în unităţile cu profil agroalimentar Inspectorii veterinari au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 86.500 de lei, în urma controalelor realizate în unităţile cu profil agroalimentar, în perioada 21-27 noiembrie a.c., informează ANSVSA. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în unităţile din Iaşi, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Ilfov şi Timiş. Controalele au vizat respectarea cerinţelor privind condiţiile de igienă şi funcţionare a unităţilor şi a spaţiilor în care sunt manipulate, prelucrate şi depozitate produsele alimentare, condiţiile de depozitare a legumelor şi a fructelor, evidenţa documentelor, calitatea produselor destinate vânzării, precum şi verificarea trasabilităţii produselor. Au fost controlate unităţi de fabricare a produselor de morărit şi panificaţie, a produselor de patiserie, unităţi de depozitare a legumelor, fructelor şi seminţelor, unităţi de fabricare a băuturilor alcoolice şi răcoritoare, precum şi unităţi de comercializare a produselor aparţinând sectorului non-animal. 200 de milioane pentru îmbunătăţiri funciare În 2008, silvicultura a beneficiat de ajutoare de stat de 128,115 milioane de lei, în creştere de aproape 14 ori, în condiţiile în care, în 2004, sprijinul financiar a fost de numai 9,5 milioane de lei. În sectorul îmbunătăţirilor funciare, MADR a alocat suma de 697,5 milioane de lei în acest an, faţă de 249,6 milioane de lei în 2004, ceea ce reprezintă o creştere cu 2,79%. Potrivit datelor MADR, organizaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii au primit un sprijin de 700 de lei/hectar, în 2008, care constă în subvenţionarea cu 80% a tarifului anual de întreţinere şi reparaţii, 90% din tariful de livrare a apei şi 100% din tariful energiei electrice. Bugetul MADR pe anul 2009 include, la capitolul îmbunătăţiri funciare, o sumă de 200 de milioane de lei, care va fi utilizată pentru corectarea torenţilor, refacerea şi reabilitarea drumurilor forestiere. În ceea ce priveşte sectorul zootehnic, acesta a beneficiat în 2008 de o sumă de 625,31 milioane de lei. Pentru vegetal a fost alocată o sumă de 1,464 miliarde de lei în anul 2008, aproape similară celei din 2004 - 1,450 miliarde de lei. Bugetul MADR pentru anul 2009 prevede o creştere cu 36% a sprijinului pentru fermieri, faţă de anul 2008.