Pe scurt
Ministerul Mediului a plătit un milion de euro pentru consultanţă
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) a atribuit un contract de servicii de consultanţă pentru afaceri în valoare de de 3,97 milioane de lei (1,04 milioane euro) firmei britanice WYG International Limited, potrivit anunţului publicat, vineri, pe sistemul electronic de achiziţii publice. Ministerul Mediului a precizat că a ales cea mai avantajoasă ofertă economică din cele şapte oferte primite pentru servicii de asistenţă tehnică necesare Direcţiei de Asistenţă Tehnică din cadrul Autorităţii de Management POS Mediu. Obiectivul general al proiectului este de întărire a capacităţii administrative şi instituţionale pentru managementul fondurilor structurale alocate prin Programul Operaţional Structural (POS) Mediu şi de asigurare a asistenţei, pe toată durata contractului în derularea procedurilor de achiziţie publică şi de implementare a proiectelor finanţate, în conformitate cu legislaţia UE şi cea naţională. Preţurile au fost doborâte de criza financiară Casele, terenurile, maşinile, carburanţii s-au ieftinit văzând cu ochii. Criza financiară ne lasă cu ceva mai mulţi bani în buzunar. Dar, dacă îi avem deja ne putem apuca de cumpărături: casele noi şi vechi, terenurile, autoturismele, benzina şi motorina, acţiunile bursiere... toate costă mai puţin. Ieftinirile sunt semnificative spre exemplu, după ce facem plinul maşinii ne rămân în buzunar 50 de lei, faţă de luna iulie. Asta pentru că benzina fără plumb costă astăzi cu aproximativ un leu mai puţin decât acum cinci luni, datorită scăderii cu peste 50 la sută a preţului petrolului. Şi maşinile noi s-au ieftinit mult în ultimele luni. Dealerii ne ademenesc cu reduceri care pornesc de la 1.000 până la 9.000 de euro. Totul din cauza crizei aproape fără precedent pe care o traversează industria auto mondială. Specialiştii vin astfel cu un verdict clar: cumpăraţi acum! Acelaşi sfat şi pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă sau să investească în proprietăţi. O garsonieră este acum cu aproximativ 15 mii de euro mai ieftină decât în luna mai. La Porţile de Fier I s-au reluat ecluzările de nave Circulaţia navelor prin ecluza românească de la Porţile de Fier I s-a reluat, după ce sâmbătă la amiază, din cauza vântului puternic, ecluzările au fost oprite. Responsabilul cu siguranţa navigaţiei fluviale din cadrul Căpităniei Zonale Drobeta-Turnu Severin, Marinică Genovu, a declarat că traficul pe Dunăre la kilometrul 942-950 a fost sistat, întrucât viteza vântului depăşise 13 metri pe secundă. „În astfel de situaţii dăm avize către navigatori şi le dăm ordin să intre la adăpost, la ancoră. Se procedează astfel în scopul prevenirii oricăror evenimente grave. Navele pot intra în coleziune cu corpul barajului“, a precizat Genovu. Potrivit sursei citate, în următoarele ore, dacă prognozele meteorologilor se vor confirma, este posibil ca ecluzările să mai fie întrerupte.