Pe scurt
Tarifele la telefonia mobilă vor fi mai mici cu 30%
Tarifele de telefonie mobilă ar putea să scadă în următorii trei ani cu 25-30%, ca urmare a unui proiect al Autorităţii Naţionale de Comunicaţii (ANC) privind reducerea tarifelor de interconectare între operatori, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele ANC, Liviu Nistoran. „Tarifele de interconectare fac diferenţa între preţul apelurilor în reţea şi preţul apelurilor în afara reţelei. Acest tarif de interconectare este de interes naţional şi se reflectă atât în ceea ce plătesc abonaţii, cât şi în piaţa de comunicaţii“, a precizat Liviu Nistoran. Conform proiectului de decizie al ANC, autoritatea va stabili tarifele de interconectare între operatori numai pe baza costurilor. Astfel, dacă această decizie va fi adoptată la 1 ianuarie 2009, cei doi mari operatori de pe piaţa românească, Orange şi Vodafone, vor avea tarife de interconectare de 5,03 eurocenţi, faţă de 6,4 eurocenţi în prezent, iar pentru ceilalţi operatori mobili, tarifele vor fi, de la 1 februarie, de 6,4 eurocenţi la Cosmote, faţă de 8,2 eurocenţi în prezent, de 6,4 eurocenţi la Telemobil, faţă de 8,01 eurocenţi în prezent şi de 7,2 eurocenţi la RCS/RDS, comparativ cu 7,43 eurocenţi în prezent. Preşedintele ANC a precizat că acest proiect va fi postat pe site-ul autorităţii, timp de 10 zile, pentru consultare, urmând ca apoi să fie trimis Comisiei Europene pentru aprobare. Parc eolian în judeţul Tulcea Grupul Blue Investments, din Bucureşti, va aloca 60 de milioane de euro pentru construirea unui parc eolian cu o putere instalată de 35 MW în localitatea Baia, judeţul Tulcea. Potrivit investitorului, acesta este primul proiect de energie eoliană complet autorizat în România. Parcul eolian din Tulcea, aflat în faza de construcţie, va fi echipat cu 14 turbine Nordex N90 de 2,5 MW şi urmează să intre în funcţiune la sfârşitul lui 2009. Proiectul este gestionat de firma Blue Planet, parte a grupului Blue Investments, înfiinţată special pentru realizarea acestei investiţii. „În condiţiile în care competitivitatea în domeniul energiei eoliene a crescut fulgerător în ultimii doi ani în România, securizarea terenurilor şi obţinerea celor peste 80 de permise şi autorizaţii a fost o adevărată provocare“, a declarat directorul general al Blue Planet, Emilian Jianu. Potrivit oficialului companiei, investiţia de 60 de milioane de euro include valoarea de achiziţie a terenului de 182 de hectare pe care va fi dezvoltat proiectul. Într-o primă fază, finanţarea a fost realizată din surse proprii ale Blue Investments, dezvoltatorul intenţionând să utilizeze pe parcursul derulării proiectului fonduri structurale sau credite şi să atragă în acest proiect şi alţi investitori. Cele 12 proiecte din portofoliul Blue Investments vor fi amplasate în judeţele Tulcea, Constanţa, Caraş-Severin şi Vaslui, iar suprafaţa totală ocupată de turbine va fi de aproximativ 2 mii de hectare. Pentru proiectul de la Baia, Blue Planet colaborează cu firme precum ISPE, Energomontaj, Electroputere, Nordex, Garrad Hassan, Cube Engineering sau ABB Suedia.