Pe scurt

Data: 31 Octombrie 2008

CEC a început să despăgubească deponenţii Dacia

CEC Bank a început, din 31 octombrie, să plătească sumele de despăgubire a persoanelor care au depus bani pentru cumpărarea unui autoturism Dacia înainte de 1989. Clienţii care au calitatea de titular, cotitular, beneficiar al despăgubirii pentru depozite constituite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme şi au primit scrisoare de confirmare se pot prezenta la orice unitate teritorială a CEC Bank pentru a solicita plata sumei, începând cu 31 octombrie 2008, potrivit oficialilor CEC. Cei care nu au primit scrisoarea de confirmare, pentru a solicita plata sumei reprezentând despăgubirea se vor prezenta doar la unităţile teritoriale ale băncii, conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului. 37.487 persoane vor beneficia de despăgubiri, iar valoarea totală a despăgubirilor se ridică la 760,625 milioane de lei. Valoarea nominală individuală a fiecărui titlu de stat este egală cu valoarea despăgubirii, calculată de CEC, pe numele fiecăruia dintre deponenţi. Conform OUG 156/2007, persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC, în vederea achiziţionării de autoturisme au dreptul să obţină despăgubiri băneşti. Alimentele se vor scumpi de la începutul anului viitor Preţurile alimentelor vor creşte începând cu lunile ianuarie-februarie, pe fondul crizei economice, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), Dragoş Frumosu. „Criza economică va provoca în mod indirect creşteri de preţuri la principalele categorii de alimente. Efectele se vor observa începând cu primele luni ale anului viitor“, a precizat Dragoş Frumosu. Acesta a subliniat că în condiţiile de criză este evidentă tendinţa din ce în ce mai mare de a importa alimente şi materie primă, iar în contextul deprecierii leului, preţurile materiilor prime importate vor creşte semnificativ. „Este greu de estimat un procent de creştere a preţurilor însă, în condiţiile date, cu siguranţă acesta nu va fi mic“, a adăugat Frumosu. Potrivit lui Dragoş Frumosu, alimentele ale căror preţuri vor suferi majorări în prima fază vor fi produsele lactate, carnea, în special cea de porc, în condiţiile în care 70% din necesar este importat, zahărul şi grâul. Se ieftinesc terenurile Preţurile la terenuri scad văzând cu ochii, susţin agenţii imobiliari. Comparativ cu anul trecut, proprietarii se grăbesc să vândă la preţuri mult mai mici de teamă că vor pierde tot mai mulţi bani. Dacă până acum vânzătorul negocia dur şi se baza pe valul de cumpărători din piaţă, acum este nevoit să lase la preţ. Reprezentanţii agenţiilor imobiliare susţin că se mai găsesc cu greu oameni interesaţi să cumpere, mai ales că băncile au strâns punga şi oferă mai greu credite. Astfel, sunt zone în care preţurile au scăzut chiar şi cu 30-40%. Totuşi, specialiştii spun că terenurile mici din zonele centrale sau din zonele rezidenţiale clasice şi-au îngheţat preţurile. Tot ei spun însă că o bună negociere este oportună chiar şi în aceste cazuri.