Pe scurt

Data: 15 Octombrie 2008

Alimentele se vor scumpi dacă deprecierea leului va continua

Preţurile produselor alimentare vor creşte în condiţiile în care leul se va deprecia în continuare, a declarat, ieri, preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu. „Preţurile vor creşte în condiţiile în care deprecierea leului se menţine, pentru că această devalorizare se regăseşte, în mod direct, în tot ce importăm, produse alimentare şi materie primă“, a spus Frumosu, într-o conferinţă de presă. Preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, a afirmat, prezent la conferinţa de presă, că „pe fondul ascendent al monedei euro, preţurile alimentelor nu pot decât să crească“. Preşedintele Federaţiei Sindicale Agrostar, Ştefan Nicolae, a arătat că în lunile septembrie-octombrie preţurile la legume au crescut deja cu 3-5%. „Acest lucru se datorează faptului că legumele din producţia noastră sunt pe terminate, iar cei care mai au produse nu au acces în pieţe. Legumele de acum vin din import şi sunt cumpărate în euro“, a spus Nicolae. Infrastructura precară blochează investiţiile cehe în România Infrastructura precară a României este principala barieră pentru investiţiile cehe în România, însă fiscalitatea şi reforma justiţiei sunt şi ele în atenţia oficialilor de la Praga, a declarat, ieri, la Arad, ambasadorul Cehiei la Bucureşti, Petr Dokladal. Ambasadorul Cehiei s-a aflat la Arad, ieri, însoţit de reprezentanţii a 14 companii din ţara sa, interesate de investiţii în judeţ, întâlnirile dintre oamenii de afaceri cehi şi arădeni având loc în cadrul manifestării „Zilele Cehiei la Arad”, organizate de Ambasada acestui stat şi de autorităţile judeţene. Ambasadorul ceh a declarat, într-o conferinţă de presă, că România are de recuperat la capitolul infrastructură starea precară a acesteia, fiind principala barieră pentru investitorii cehi. „Odată cu aderarea României la UE nu mai există bariera taxelor de la frontieră. Singura barieră rămâne infrastructura, capitol la care ţara dumneavostră nu este pregătită suficient“, a declarat Petr Dokladal. Ambasadorul a spus că au fost cazuri de investitori cehi care au fost nevoiţi să se orienteze către vestul ţării, după ce iniţial au avut planuri de a porni afaceri în diverse judeţe. Lanţ de magazine pentru producătorii români de textile Patronatul din industria textilă, FEPAIUS, intenţionează să înfiinţeze o reţea de magazine multibrand, pentru a stimula vânzările producătorilor români pe piaţa locală, a declarat, ieri, preşedintele asociaţiei, „Maria Grapini“. „Vrem să deschidem mai multe magazine multibrand, în care să putem cupla cinci-şase mărci româneşti“, a spus Grapini, forumul RetailPro. Primul magazin de acest tip a fost deschis la Timişoara şi include mărcile Heliotrop, Grappini, Carmen Grigoriu şi Frenetique. Magazinul a fost creat prin asociere în participaţiune, urmând ca profitul să fie obţinut de fiecare producător din vânzarea propriei mărci. „Vrem să mai deschidem astfel de magazine, care vor include şi mărcile altor producători din România, la Cluj-Napoca, Bucureşti şi Braşov. Iniţial am vrut să deschidem aceste magazine până la sfârşitul acestui an, însă cel mai probabil acestea vor fi inaugurate anul viitor“, a precizat Grapini.