Pe scurt
Pierderi de 20 de miliarde de euro pentru băncile franceze
Ministrul francez al economiei, Christine Lagarde, a declarat că băncile franceze au pierdut aproximativ 20 de miliarde de euro în acest an, din cauza crizei financiare globale. Responsabilul francez a dat asigurări că nu sunt motive de îngrijorare, argumentând că băncile franceze sunt mult mai solide decât cele americane. De altfel, băncile din întreaga lume au consemnat deprecieri de active în valoare de miliarde de euro din cauza crizei subprimelor din SUA. În ultimele două săptămâni, Guvernul american a naţionalizat cele mai mari bănci ipotecare din ţară - Fannie Mae şi Freddie Mac, dar şi cea mai mare companie de asigurări - American International Group (AIG). BCE intervine din nou pe piaţa financiară Banca Centrală Europeană a efectuat ieri o nouă injecţie de capital, în valoare de 40 de miliarde de dolari, pentru a tempera instabilitatea de pe pieţele financiare mondiale şi pentru a menţine fluxul lichidităţilor, în condiţiile în care băncile sunt reticente în a se împrumuta una pe alta, informează agenţia AP. Decizia BCE vine după o serie de acţiuni concertate de săptămâna trecută a principalelor bănci centrale din Marea Britanie, Canada, Statele Unite, Japonia, care furnizează numerar pe pieţele financiare. Marţi, BCE şi Banca Angliei au oferit împreună lichidităţi în valoare de 80 de miliarde de dolari. Banca Centrală Europeană a injectat săptămâna trecută pe piaţa monetară euro 125 de miliarde de euro (30 de miliarde luni, 70 de miliarde marţi şi 25 de miliarde joi), cu caracter extraordinar, şi 80 de miliarde de dolari (joi şi vineri). BCE a declarat că va continua să lucreze strâns cu instituţiile financiare şi va lua măsurile potrivite pentru a reduce presiunile de pe pieţele financiare mondiale. Şi Rezerva Federală americană (Fed) a anunţat, ieri, că va plasa lichidităţi în valoare de 30 de miliarde de dolari pe pieţele financiare internaţionale în cadrul unor acţiuni concertate cu marile bănci centrale mondiale. Comisia Europeană presează operatorii de telefonie mobilă Comisarul european pentru Societate informaţională şi mass-media, Viviane Reding, a declarat, într-un interviu publicat de revista germană „Der Spiegel“, că Executivul UE intenţionează să oblige operatorii de telefonie mobilă din Europa să-şi reducă drastic tarifele pentru trimiterea de mesaje text şi utilizarea Internetului în regim de roaming. Uniunea Europeană a decis deja să impună noi plafoane, mai coborâte, tarifelor pentru convorbirile telefonice în regim de roaming. „Le-am transmis foarte clar operatorilor de telefonie mobilă, dar nu s-a schimbat nimic. Astfel, în Europa nu există o piaţă comună pentru consumatori“, a explicat comisarul european. Reding a precizat că primul pas constă în stabilirea unui plafon de 11 eurocenţi pentru fiecare mesaj-text trimis în regim de roaming. De asemenea, Comisia Europeană va impune şi tarifarea la secundă în cazul convorbirilor în regim de roaming - aşa cum se întâmplă în cazul convorbirilor interne - în condiţiile în care, actualmente, tarifarea acestor servicii se face la minut. Astfel, consumatorii europeni nu vor mai fi nevoiţi să plătească decât pentru timpul efectiv al convorbirii, respectiv 80% din cel tarifat acum.